Apel pentru sprijinirea proiectului lui Gică Hagi de la Farul Constanța: „Hai să-l ajutăm pe acest geniu al fotbalului românesc!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

În direct la ProSport Live, moderatorul Mihai Mironică a discutat alături de jurnalistul Marius Mitran, director de comunicare în cadrul LPF, și Mihai Stan, agent FIFA, printre altele, despre performanța de senzație reușită de Gică Hagi în acest sezon cu Farul Constanța, respectiv câștigarea titlului în Superliga.

Apel pentru sprijinirea proiectului lui Gică Hagi de la Farul Constanța: „Hai să-l ajutăm pe acest geniu al fotbalului românesc!”

Cei trei au fost de acord asupra faptului că performanța reușită de „Rege” în acest sezon este cu adevărat una foarte importantă, dar au adus în discuție și că Farul trebuie să privească acum spre următorul nivel, care ar fi reprezentat de atingerea unui anumit nivel și în competițiile continentale.

În acest sens, Marius Mitran a apreciat că este nevoie că Hagi să fie sprijinit, în primul rând din punct de vedere financiar, de către anumiți investitori, pentru a-și putea duce proiectul la treapta următoare.

„Eu cred că această, încă o dovadă, această fuziune, așa cum s-a făcut, faptul că dăruit clubul lui și a venit, s-a deschis către oraș, cu toate consecințele… Pe mine m-a impresionat când am văzut ce se întâmplă în oraș, ca la Liverpool, oamenii, scandările, fumigenele. Acum vreau să văd ce vine către el. Scenariul îl știm, va fi obligat să vândă niște jucători pe niște prețuri bunicele și să supraviețuiască anul viitor. Eu cred că acum e momentul ca oameni importanți să spună «Hai să îl ajutăm pe acest geniu al fotbalului românesc».

(…) Sigur că în sufletul lui nu pot fi șterși anii de la Steaua. Arde altfel la cuvântul Farul decât la cuvântul Steaua. Cred că e unul din marii români ai acestei națiuni, 6 turnee finale, aparițiile sale la Real, la Barca, marile meciuri, sacrificii. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de Turcia modernă și din datele mele este așteptat acolo. Și Gică Popescu”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Mihai Stan: „Hagi și-a pus sufletul pe masă!”

De asemenea, impresarul Mihai Stan a subliniat sacrificiile pe care le-a făcut Gică Hagi pentru a readuce Farul Constanța în elita fotbalului românesc și a ținut să-și manifeste respectul față „Rege”.

În primul rând, vreau să îl felicit pe domnul Hagi, să întorci un meci cu FCSB este… A schimbat două-trei sisteme de joc. Sunt mândru pentru băieții pe care îi reprezint, Mihai Popescu și Buzbuchi. Nu vreau să spun prin ce a trecut Mihai, când era la Dinamo, am forțat să îl ducem în Scoția, am avut încredere și ne-a răsplătit încrederea prin acest titlu.

 

(…) Hagi și-a pus sufletul pe masă, în oraș a fost o nebunie totală. Ce face omul acolo cu bugetul pe care îl are, cu salariile acelea mici, omul e genial, îl apreciez, îl aplaud, felicitări lui Gheorghe Hagi, celor din conducere, Gică Popescu, toți oamenii și-au făcut treaba”, a spus Mihai Stan, la ProSport Live.

Publicat: 25 05. 2023, 00:20