Ar trebui Cristi Săpunaru să se retragă? Dinu Gheorghe a răspuns imediat. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Dinu Gheorghe a tras concluzia în privința lui Cristi Săpunaru și a precizat când ar fi momentul potrivit să se retragă.
Ajuns la 40 de ani, Cristi Săpunaru încă mai este unul dintre cei mai importanți fundași de la Rapid. Dinu Gheorghe consideră că experimentatul fundaș ar trebui să mai fie luat în considerare în lot cel puțin până la iarnă.
Dinu Gheorghe, despre posibila retragere a lui Cristi Săpunaru: „Nu e momentul”
Unul dintre cei mai emblematici jucători de la Rapid încă mai este în activitate la 40 de ani și reușește să se impună în primul 11, sub comanda lui Marius Șumudică. Doar Neil Lennon a luat atitudine și a preferat să mizeze pe fundași mai tineri, lăsându-l pe Săpunaru pe bancă, însă acum Rapid nici nu își poate permite să îl piardă pe jucătorul care a bifat peste 200 de meciuri în tricoul alb-vișiniu.
Fostul președinte de la Rapid consideră că nu e momentul ca fotbalistul să facă un pas în spate, dar din iarnă conducerea ar trebui să caute alte soluții fiindcă și peste Săpunaru au trecut anii, iar în sport se simte acest lucru, chiar dacă mulți spun că vârsta e doar un număr.
„(nr. Poate Cristi Săpunaru să facă un pas în spate?) La momentul actual nu pentru că nu au alte soluții. Dar în iarnă ar trebui să existe o discuție serioasă între patron și antrenor să stabilească ce fac de la iarnă. Și la Săpunaru s-au adunat un număr de ani, chiar dacă spun unii că vârsta e doar un număr, nu are legătură cu jocul. Are, după 38-39 de ani e greu să mai duci ritmul pe care îl duceai la 24 de ani”, – Dinu Gheorghe, la Prosport LIVE.
Cristi Săpunaru, după primul eșec sub comanda lui Marius Șumudică: „Am făcut-o de oaie”
Căpitanul Rapidului a fost direct și onest în privința jocului prestat de echipa sa. Săpunaru consideră că jucătorii sunt vinovați pentru ce s-a întâmplat la meciul cu U Cluj, pierdut cu 0-2 în Giulești. A tras și un semnal de alarmă pentru coechipierii săi înainte de duelul cu Unirea Slobozia, precizând că trebuie să își revină rapid, ca să nu se mai prezinte așa la partidele viitoare.
Păcat, era și revenirea lui Șumi în Giulești, suporterii alături de noi și noi am făcut-o de oaie. (…) Valoric nu i-am simțit deloc, au avut o singură ocazie în prima repriză și un penalty. Mesajul meu? Să ne revenim cât mai repede, vine următorul meci cu Slobozia și trebuie să nu ne prezentăm așa”, a spus Cristi Săpunaru, la flash-interviu.
- Are 206 meciuri în tricoul alb-vișiniu.
- A strâns 36 de selecții la echipa națională.
- A cucerit o Cupă și o Supercupă cu Rapid.