Marius Mitran a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre situația în care se află Farul Constanța, echipa din Superliga care a deschis un proces la TAS pentru a putea juca în cupele europene.
Farul Constanța nu poate participa în cupele europene, însă trupa finanțată de Gică Hagi a deschis un proces la TAC prin care contestă decizia Comisiei de Licențiere, care le refuzase constănțenilor acest drept.
Marius Mitran a explicat care este situația de la echipa finanțată de Gică Hagi și este sigur că formația pregătită de „Rege” o să își câștige dreptul de a juca în cupele europene la TAS.
Marius Mitran este sigur că trecerea de la FC Viitorul la Farul Constanța a fost făcută corect și formația lui Gică Hagi va putea să joace în cupele europene la finalul sezonului 2022 – 2023.
„Urmează un termen în câteva săptămâni la TAS și cred că vor obține dreptul de a juca în cupele europene pentru că și FRF a aprobat ceea ce s-a întâmplat între Viitorul și Farul. Mutarea acea e perfect corectă, astfel încât îi va permite Farului să joace în cupele europene.
Cred că vom avea răspunsul în câteva săptămâni, până la finalul anului. Nu vreau să mă antepronunț, dar, din ce știu, lucrurile sunt corect făcute de către Farul. Moral, fără discuție, dar și juridic s-au făcut bine”, a spus Marius Mitran în cadrul emisiunii ProSport LIVE.
„Prin cel puțin două comunicate de presă anterioare, am transmis celor interesați ce modificări au existat la clubul nostru în vara anului 2021 și pentru ce am făcut acest lucru.
Am confirmat în lunile trecute că avem un litigiu pe rolul TAS legat de această problemă, pornit și de la monitorizarea presei sportive din țara noastră, litigiu în care credem că se va stabili exact că tot ceea ce am făcut a fost doar pentru binele fotbalului și, în mod deosebit, pentru binele constănțenilor.
Modificările juridice realizate de către noi în vara anului 2021 s-au făcut în temeiul dispozițiilor regulamentare și, în urma realizării acestora, nu am urmărit și nu am obținut nici un rezultat sportiv sau de altă natură”, se arată într-un comunicat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER