Cristi Dulca, selecționerul echipei naționale de fotbal feminin a României, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre Israel, viitoarea adversară a echipei naționale în preliminariile EURO 2024.
Cristi Dulca și Aurel Țicleanu, vicepreședintele Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, au mers la meciurile viitoarelor adversare ale României, Belarus – Elveția 0-5, respectiv Israel – Kosovo 1-1 și au făcut o analiză menită să îl ajute pe selecționerul Edi Iordănescu.
Prezent în studio, Dinu Gheorghe i-a întrebat pe „spionii” României despre naționala Israelului.
„Israelul unde este față de noi? Pentru că dacă putem cuantifica ce înseamnă Israelul față de România sau noi față de ei… Să știm unde suntem, pentru că dubla cu Elveția poate fi pentru jucătorii români un bonus dacă vreți…”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
„(n.r. Israel) E o națională care are în toate compartimentele jucători interesanți. N-aș vrea să dau niște detalii pe care eu ar trebui să i le dau lui Edi, pentru că sigur că și inamicul citește ziarele și probabil dacă vor apărea articole nu e ok, dar mie mi s-a părut o echipă cu care noi ne vom bate pentru locul 2. Adică, e o echipă curajoasă care deși a pierdut cu 3-0 pot spune că a avut curajul să construiască în momentul în care Elveția făcea pressing. Au câțiva jucători puternici pe atac și formează o echipă, sunt foarte agresivi, așa i-am văzut. Și sigur că sunt câteva detalii pe care trebuie să i le dau lui Edi, dar e o echipă care probabil ne va pune probleme pe alocuri, dar eu zic că suntem mai buni decât ei”, a răspuns Cristi Dulca, la ProSport Live.
„Deci dacă am juca săptămâna viitoare, am avea un plus, spui tu, nu?”, a întrebat Dinu Gheorghe.
„Eu zic că da, dar va fi greu cu Israelul. Eu cred că va fi cel mai greu meci, în afară de cel cu Elveția, bineînțeles”, a fost răspunsul lui Cristi Dulca.
„Israelul cred că are jucători mai rapizi decât noi în toate compartimentele și au crescut așa, au intrat cu teamă în joc, au niște naivități din punct de vedere tactic. La ei, e o problemă ca în tot fotbalul asiatic. Se joacă mai mult cu inima decât cu mintea. Nu reușesc să găsească echilibrul. Au pus niște probleme Elveției, incredibil, în mintutul 29 au crezut că sunt mai tari decât se poate, au ieșit cu o construcție, cu un atac pozițional de la portar și a ieșit un penalty pe care până la urmă cei de la VAR au constatat că nu a fost penalty, dar a fost destul ca să îi zdruncine din punct de vedere mental, pentru că în urma unei ezitări au primit un gol dintr-o fază care nu anunța absolut nimic”, a completat Aurel Țicleanu, la ProSport Live.
România a debutat cu dreptul în această campanie de calificare la EURO 2024. Tricolorii au învins Andorra, scor 2-0, și Belarus, scor 2-1, iar după primele două partide, se află pe locul secund în Grupa I, la egalitate de puncte cu Elveția. Podiumul este completat de către Kosovo, cu două puncte, iar Andorra și Israel au câte un punct. Belarus este codașa, fără vreun punct.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER