Jurnalistul Marius Mitran, editorialist ProSport, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a analizat declarația făcută de către Gigi Becali, patronul lui FCSB, cu privire la schimbarea sistemului de joc.
După eșecul cu Farul Constanța, scor 1-3, în etapa a opta din Superliga, Gigi Becali a anunțat că vrea să schimbe sistemul la FCSB, în 4-3-3.
Marius Mitran este de părere că această schimbare este una riscantă, având în vedere faptul că nu orice echipă din lume, nu doar din România, este capabilă să joace în sistemul 4-3-3.
Marius Mitran a remarcat că cele două echipe din România care joacă sau încearcă să joace în sistem 4-3-3 sunt primele două clasate în Superliga, Farul Constanța și Rapid București.
„Până la urmă, a încerca să îi spui antrenorului cam ce sistem crezi tu că se potrivește echipei nu mi se pare un lucru de neacceptat. Problema e dacă poate juca FCSB în 4-3-3. E cel mai greu sistem. În lume, la cel mai înalt nivel, 4-3-3, cu rezultate mari, joacă trei echipe mari și late: Manchester City, Barcelona și Real Madrid.
Știe (n.r. să joace în sistem 4-3-3) domnul despre care am vorbit mai devreme, Gică Hagi. Farul joacă 4-3-3. Mutu joacă în multe momente 4-3-3, să știi. Acolo, e în funcție de linia lui de mijloc, de ce jucători are la dispoziție, dar el încearcă, se apropie. Nu întâmplător Rapid și Farul conduc clasamentul. E un sistem foarte greu. La FCSB, problema nu mi se pare acel 3-3, ci acel 4 cu care începi (n.r. defensiva). Nu e lipsă de valoare. Eu cred că este o echipă obligată să schimbe roțile locomotivei din mers. Dică are o lună de când e antrenor, nu poți atât de repede. Sigur că la gafele pe care le fac, ai fi tentat să spui că e vorba despre lipsă de valoare, numai că ei nu sunt foarte bine asamblați în sistem, dovadă felul în care ei (n.r. Tamm și Dawa) abordează faza ofensivă. FCSB le datorează calificarea în grupele Conference League, chiar și punctele făcute în campionat, sunt multe făcute cu ajutorul lor”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER