Avertisment pentru Petrolul Ploiești, după ce Gabi Tamaș a amenințat că pleacă: „E greu de stăpânit!”| VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Dinu Gheorghe, fost președinte de club în prima ligă, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre reacția lui Gabi Tamaș, fundașul central în vârstă de 38 de ani de la Petrolul Ploiești.
După meciul dintre Chindia Târgoviște și Petrolul Ploiești, scor 2-3, din cadrul etapei a opta din Superliga, Gabi Tamaș a avut o declarație cu subînțeles. Fundașul a spus că ar putea pleca de la Petrolul Ploiești.
Fotbalistul a avut această declarație din cauza restanțelor salariale existente la Petrolul Ploiești la momentul respectiv.
Avertisment pentru Petrolul Ploiești, după ce Gabi Tamaș a amenințat că pleacă
Dinu Gheorghe este de părere că dacă Gabi Tamaș își schimbă atitudinea față de echipă, față de conducere, atunci Petrolul Ploiești va avea mult de pierdut.
„Așa cum a spus și el, când a mers la Ploiești, a avut o înțelegere clară cu cei de acolo. A fost condiționată venirea lui la Ploiești de achitarea drepturilor financiare la zi sau aproape la zi către toți jucătorii, nu numai către el. A fost și o declarație, acum câteva zile, a lui, a zis că dacă nu se achită până astăzi, plătește el un salariu către toți jucătorii și pleacă liber de contract. Sigur, Tamaș are și părți bune, și părți rele. Poate are dreptate, a fost o convenție pe care cei de la Petrolul nu au respectat-o, dar din informațiile mele azi jucătorii de la Petrolul au primit un salariu, în special cei care au venit din vară sunt la zi cu banii.
Sigur, Tamaș are pretențiile lui, știm și noi foarte bine, joacă ce poate și cât poate, deși după părere mea, în ultimele 2-3 jocuri, a mai scăzut puțin nivelul evoluțiilor lui.
Dacă atitudinea lui va fi cea care a fost la începutul sezonului, (n.r. prezența lui la Petrolul) va fi un plus. Dar dacă va fi preocupat de cu totul altceva decât de joc, va fi un iz de scandal în vestiar. E greu de stăpânit Tamaș”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.