Laszlo Dioszegi, patronul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a vorbit despre situația fotbalistului Marius Ștefănescu. Conducătorul covăsnenilor e explicat de ce jucătorul care este acuzat de blat cu FCSB a primit foarte multe cartonașe galbene în actualul sezon.
Într-o intervenție telefonică la ProSport Live, finanțatorul covăsnenilor a declarat că Marius Ștefănescu a primit nu mai puțin de șapte sau opt astfel de avertismente pentru proteste.
Laszlo Dioszegi a explicat de ce Marius Ștefănescu a primit o mulțime de cartonașe galbene în actualul sezon de Superliga României. Mijlocașul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe a fost acuzat că a absentat intenționat în trei partide cu liderul campionatului, FCSB. Patronul echipei a afirmat că acest lucru este doar o coincidență și că jucătorul în vârstă de 25 de ani a fost „îngălbenit” de către arbitri din cauza faptului că protestează foarte mult în timpul meciurilor.
Acest lucru s-ar fi întâmplat și în ultima partidă din sezonul regulat, pe care Sepsi Sf. Gheorghe a câștigat-o în fața celor de la Petrolul Ploiești cu scorul de 2-1. Cu ajutorul acestei victorii, covăsnenii au reușit să obțină un loc în play-off-ul Superligii României.
„Ștefănescu a luat 10 cartonașe galbene, iar șapte sau opt nu le-a luat pentru faulturi. Așa este el, mai slobod la gură. În meciul cu Petrolul nu a mai rezistat și a sărit la arbitru. Este o coincidență, de trei ori nu a jucat cu FCSB. Dar cred că nici jucătorul, nici Gigi Becali, nu au legătură cu acest lucru”, a precizat Laszlo Dioszegi, la ProSport Live.
Mai multe acuzații au fost aduse la adresa fotbalistului Marius Ștefănescu, după ce a acesta a absentat din partida pe care Sepsi a disputat-o, în prima etapă din play-off, în fața liderului FCSB.
Conducătorii Rapidului au afirmat că mijlocașul a lipsit intenționat și că la ultimele trei partide dintre Sepsi Sf. Gheorghe și FCSB acesta a căutat motive pentru care să nu fie prezent.
Cu toate acestea, Laszlo Dioszegi a precizat că fotbalistul nu va ajunge la FCSB și că va oferi, în cursul zilei de joi, 21 martie, un răspuns la acuzațiile care i-au fost aduse.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER