Bogdan Lobonț este apărat de Adi Popa, după ce tehnicianul Rapidului a fost criticat pentru parcursul slab al formației din Giulești.
Echipa finanțată de Dan Șucu a reușit să câștige un singur punct în opt partide disputate în play-off. Singurul meci în care Rapid nu a pierdut a fost chiar în fața campioanei, FCSB, pe Arena Națională, 2-2.
Adi Popa consideră că Bogdan Lobonț este subapreciat, deși tehnicianul nu a reușit să redreseze situația celor de la Rapid. Astfel, punctul forte al lui Bogdan Lobonț ar fi contactul îndelungat cu fotbalul din cele mai tari campionate ale Europei.
Fotbalistul celor de la CSA Steaua este convins că situația clubului din Giulești este scăpată de sub control, motiv pentru care echipa a înregistrat rezultate dezastruoase în play-off-ul Superligii.
„Din punctul meu de vedere, «Lobby» nu merită tratamentul acesta, pentru că vorbim de un mare jucător al României. La ce nivel a jucat merită mai mult respect. Mulți din România nu au ajuns cu televizorul pe unde a jucat el (n.r. râde). Cu siguranță sunt probleme interne și pe zi ce trece apar în presă despre ghete în gunoi, bătăi și alte chestii care sunt toxice în interiorul unei echipe, care dacă sunt adevarate, bineînțeles, sunt răspunsul pentru parcursul lor din play-off”, a spus Adi Popa, la ProSport Live.
Deși Rapid a început play-off-ul Superligii de pe locul 2, parcursul din faza finală a campionatului a fost dezolant. Giuleștenii au înregistrat șapte înfrângeri și un singur rezultat de egalitate. Astfel, elevii lui Bogdan Lobonț au picat pe ultima poziție a play-off-ului.
Robert Niță, fostul atacant al Rapidului, a discutat pe canalul său de Youtube despre prestația giuleștenilor din derby-ul cu Universitatea Craiova, pierdut în prelungirile partidei, pe Giulești, 1-2. Fostul campion cu Rapid , în anul 2003, consideră că cel mai mare defect al lui Bogdan Lobonț este comportamentul și lipsa de expresivitate.
„Am fost la meciul cu Universitatea Craiova. I-a certat pe unii jucători… Eu, dacă îmi făcea aşa un antrenor, scoteam tricoul şi îl lăsam pe el să joace. Uitaţi-vă când îl dau la televizor pe Lobonţ. Face mereu aceleaşi gesturi, indiferent ce se întâmplă pe teren.
Astea sunt gesturi pentru fraieri, pentru prostălăi, pentru fătălăi, pentru retarzi. Mă, să faci tu la televizor 90 de minute la fel, indiferent… Când e mingea în partea aia: «Strângeţi, strângeţi!». Când e la mijlocaşii centrali: «Bă, deschide, deschide!» Ce ai, mă? Eşti isteric?
Pe ăla de a venit de la FCSB, mijlocaşul central (n.r. – Oaidă), l-a distrus. Încontinuu se întorcea la banca de rezerve şi le explica ălora. Circ! Antrenează, bă băiatule, să ştiu şi ăia ce au de făcut!”, a răbufnit Robert Niţă, într-un videoclip postat pe canalul său de YouTube.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER