Denis Alibec este indisponibil pentru meciul Farul Constanța – CFR Cluj, de sâmbătă, din etapa a cincea din play-off-ul Superligii, după cum a anunțat chiar Gică Hagi la conferința de presă premergătoare partidei de la Ovidiu.
În direct la ProSport Live, Dinu Gheorghe, fost președinte la Rapid sau Dinamo, printre altele, a apreciat că această absență ar putea conta enorm pentru echipa lui Gică Hagi, în condițiile în care, în opinia sa, Alibec este cel mai bun jucător român din Superliga în acest moment.
Pe de altă parte, Dinu Gheorghe a spus și că această indisponibilitate din echipa „marinarilor” se compensează cumva cu cele două ale ardelenilor, care, cel mai probabil, nu se vor putea baza nici la acest meci pe Mario Camora și Ciprian Deac.
„(n.r. Farul ar putea juca fără Denis Alibec în meciul cu CFR Cluj) Ar fi un echilibru al pierderilor, mă refer la jucători. Cei doi de la CFR, jucători importanți, și Camora, și Deac, Alibec dincoace. Atunci, aș înclina către un rezultat de egalitate, pentru că amândouă echipe pierd mult din forță, CFR poate și din organizare prin absența celor doi. Farul, fără acest Alibec, care în clipa de față este poate cel mai bun jucător român din campionatul intern.
(n.r. egalul ar fi un rezultat ideal pentru FCSB) Cu o condiție: să nu se repare Rapid la jocul ăsta (n.r. cu FCSB)”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
La conferința de presă premergătoare meciului Farul Constanța – CFR Cluj, managerul tehnic al clubului de la malul mării a pus accent pe faptul că trebuie să găsească soluții pentru înlocuirea cât mai eficientă a lui Denis Alibec.
Într-adevăr, în atac îl avem pe Vlad Morar. El a fost absent la meciul cu FCSB, a fost accidentat, lovitură la antrenament. Alibec nu este apt pentru acest meci şi nu ştim pentru câte zile. Dar asta nu înseamnă nimic, trebuie să găsim soluţii. Nu trebuie să vorbim de jucătorii care nu sunt. Pe mine mă interesează cei care intră pe teren. Asta mă interesează pe mine, nimic altceva. Avem încredere în echipa noastră, chiar dacă ne lipsește un jucător important. E o oportunitate pentru ceilalţi să arate”, a spus Gică Hagi despre acest subiect.
Într-adevăr, în atac îl avem pe Vlad Morar. El a fost absent la meciul cu FCSB, a fost accidentat, lovitură la antrenament. Alibec nu este apt pentru acest meci şi nu ştim pentru câte zile. Dar asta nu înseamnă nimic, trebuie să găsim soluţii.
Nu trebuie să vorbim de jucătorii care nu sunt. Pe mine mă interesează cei care intră pe teren. Asta mă interesează pe mine, nimic altceva.
Avem încredere în echipa noastră, chiar dacă ne lipsește un jucător important. E o oportunitate pentru ceilalţi să arate”, a spus Gică Hagi despre acest subiect.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER