Cazul Dennis Man și suma de 350.000 de euro pe care fotbalistul trebuie să o achite impresarei Anamaria Prodan nu îl sperie pe Victor Becali.
După cum se știe deja destul de bine, transferul fotbalistului în vârstă de 25 de ani, care s-a accidentat recent și astfel va rata meciurile naționalei României cu Israel și Elveția, după cum a anunțat ProSport în exclusivitate, de la FCSB la Parma a fost intermediat în ianuarie 2021 de firma fraților Becali, deși la acea vreme jucătorul se afla încă sub contract cu fosta soție a lui Laurențiu Reghecampf.
Aceasta l-a dat în judecată pe Dennis Man, iar în primele instanțe a avut câștig de cauză, întrucât s-a dispus ca internaționalul român să îi achite daune în valoare de 350.000 de euro.
În direct la ProSport Live, Victor Becali a vorbit, printre multe altele, și despre acest subiect și a ținut să scoată în evidență că acest caz nu a ajuns la final, întrucât mai există calea atacului prin apel la Înalta Curte de Casație și Justiție.
„(n.r. despre accidentarea lui Man) Nu știu, știau băieții (n.r. de la firma sa de impresariat). Chiar nu știu foarte multe amănunte, chiar nu pot să spun nimic pentru că nu știu foarte multe amănunte. Păcat, că era într-un moment bun.
Procesul nu l-a pierdut încă, pentru că există un apel. De fapt, este a treia instanță, dar pentru că în situațiile care depășesc 100.000 în civil, nu știu ce, e pe fond și te duci la apel. Două negative și urmează apel.
Nu știu, vedem. Pentru ce să fie afectat? 350.000 de euro, nu comentez, nu am comentat nici hotărârea judecătorească a mea, m-am supus, nu știu. Nu știu cum a văzut judecătorul. Din ce am văzut eu, clauza de exclusivitate a picat. Apelul, care este la Înalta Curte, atunci se termină, atunci putem discuta”, a spus Victor Becali, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER