Ce s-a întâmplat de fapt cu Dan Nistor, jucătorul exclus din lotul Universității Craiova: „Sunt probleme de altă natură!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Daniel Pancu, fost fotbalist și antrenor la Rapid, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre situația lui Dan Nistor, mijlocașul în vârstă de 34 de ani de la Universitatea Craiova.
Alături de Ionuț Vînă, mijlocașul în vârstă de 27 de ani, Dan Nistor a fost scos din lot după remiza cu U Cluj, scor 1-1, iar presa din Bănie speculează un posibil transfer al fostului dinamovist la FCSB.
Daniel Pancu are cuvinte de laudă la adresa lui Dan Nistor și este de părere că orice echipă l-ar transfera nu ar da greș cu această mutare.
Ce s-a întâmplat de fapt cu Dan Nistor, jucătorul exclus din lotul Universității Craiova
Totodată, Daniel Pancu a explicat și care sunt calitățile principale ale lui Dan Nistor.
„Eu l-am văzut arătând bine fizic și în sezonul trecut la Craiova, nu știu ce s-a întâmplat exact acolo, probabil că sunt probleme de altă natură, pentru că el tocmai își prelungise contractul. E clar că sunt altfel de probleme. Dacă cei de acolo au considerat că trebuie să îi prelungească contractul, după care a intervenit ceva, o ruptură… Are încă doi ani de contract, deci nu ar fi o problemă de ordin fizic plus că are foarte multă experiență. Are o mare calitate, se întoarce foarte repede cu mingea, verticalizează și are ultima pasă, șut de la distanță. La 34 de ani, nu poți să dai chix cu un astfel de jucător, nu ai cum”, a spus Daniel Pancu, la ProSport Live.
- 34 de meciuri a jucat Dan Nistor pentru Universitatea Craiova, în sezonul trecut al primei ligi, reușind să înscrie trei goluri.
- 900 de mii de euro este cota de piață a lui Dan Nistor, potrivit Transfermarkt.