Dinamo București traversează o perioadă extrem de dificilă în campionat și pare condamnată la retrogradare, însă Florin Prunea a dezvăluit, la ProSport Live, ce trebuie să facă elevii croatului Kopic pentru a mai spera la o salvare miraculoasă.
În acest moment, „câinii” ocupă penultima poziție a clasamentului, cu 22 de puncte acumulate, și sunt condamnați să câștige în ultima etapă pentru a mai putea spera la salvarea de la retrogradare, chiar dacă depind și de rezultatele care se vor înregistra pe celelalte stadioane.
Dinamo București își joacă ultima carte în lupta pentru evitarea retrogradării în fața celor de la UTA Arad. Echipa din „Ștefan cel Mare” are nevoie disperată de victorie pentru a mai putea spera la o salvare miraculoasă. Cu toate acestea, cele trei puncte s-ar putea să nu fie suficiente pentru menținerea în prima ligă, întrucât trupa lui Kopic depinde și de rezultatele de pe celelalte stadioane.
Prezent în studioul ProSport Live, Florin Prunea a vorbit despre situația dificilă de la Dinamo și a avut și un sfat important pentru „câini”. Fostul portar al echipei naționale crede că elevii lui Kopic trebuie să se concentreze doar la ceea ce se întâmplă pe teren, pentru a reuși să obțină cele trei puncte, și să nu se gândească la scorul de pe alte stadioane, în meciurile pe care le vor disputa celelalte echipe implicate în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Este important ca Dinamo să își facă punctele. Echipele care vor fi cu mintea în altă parte vor retrograda.
Este o presiune foarte mare, trebuie să fii foarte concentrat. O singură clipă de neatenție te costă retrogradarea. Trebuie să fii concentrat doar pe ce ai de făcut. Pentru Dinamo este foarte complicat, trebuie să își facă punctele. Se va juca până în ultima clipă și se vor întâmpla foarte multe în ultimele minute”, a precizat Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER