Bogdan Vasiliu, președintele CS Rapid, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport Live, printre altele, despre inițiativa lui Eduard Novak, ministrul Sportului.
Eduard Novak a emis un ordin de ministru prin care vrea să faciliteze accesul sportivilor români în echipele de primă ligă din toate campionatele, indiferent de sport. Acesta vrea să impună un procent de 40% de sportivi români în permanență pe teren în timpul meciurilor oficiale.
Bogdan Vasiliu s-a arătat a fi în tabăra celor care contestă această regulă pe care dorește să o impună Eduard Novak în sportul românesc.
„Foarte bine că își susține părerea.. Ceea ce spune nu are o realitate în viața de zi cu zi. În momentul de față, nu avem o bază de sportive, aici mă refer la handbal feminin, e o măsură populistă. Era mai înțelept să facă o strategie prin care să producă handbaliste și handbaliști, iar apoi să îi integreze. Este o măsură ca să iasă în față cu ceva…”, a spus Bogdan Vasiliu, la ProSport Live.
În urmă cu câteva zile, Eduard Novak a fost prezent în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre regula pe care dorește să o impună în sportul din România.
„Aici, vorbim despre o măsură, desigur nu este o măsură care ar rezolva toate problemele sporturilor de echipă, dar o măsură care ar ajuta și ar stimula sportivii noștri și ar asigura sportivilor noștri câteva locuri în echipele de primă ligă. Vorbim nu numai despre fotbal, handbal, baschet, volei și așa mai departe. Desigur, nu trebuie să fim mari experți în sport ca să ne dăm seama că rezultatele în sporturile de echipă în ultimii 20 de ani cum au trecut anii au dispărut. Și dacă ne uităm puțin ce s-a întâmplat și câți sportivi străini joacă în campionatele noastre și mai analizăm și faptul că de pildă la handbal 90% dintre sportivii de 18 ani, după 18 ani, trebuie să se lase că nu au loc să joace în echipele de primă ligă, atunci desigur trebuie să aducem niște măsuri.
Măsurile acestea au fost aduse tocmai pentru a garanta acele locuri, nu ca să fie pe foaia de joc și să stea pe bancă, adică a garanta să joace. Un sportiv dacă nu joacă normal că nu mai este competitiv și degeaba la nivel de club ai performanță la nivel de cupe europene și când vrei să participi cu lotul național să te califici pentru Europene și Mondiale nu ai cu cine că de fapt sportivii tăi nu joacă”, a spus Eduard Novak, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER