Costel Lazăr, președintele clubului Petrolul Ploiești, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a dezvăluit ce sumă cheltuie prahovenii pentru antrenamentele pe Stadionul „Ilie Oană”.
Pentru că Petrolul Ploiești nu deține o bază de antrenament, echipa pregătită de către Nae Constantin se antrenează pe Stadionul „Ilie Oană”, dar contracost.
Prahovenii mai au la dispoziție și alte baze sportive din împrejurimile Ploieștiului.
Costel Lazăr a dezvăluit că Petrolul Ploiești plătește mai puțin de 200 de euro pentru un antrenament disputat pe arena „Ilie Oană”.
„În momentul de față, ne antrenăm pe Stadionul «Ilie Oană» contra cost. Sunt tarifele stabilite de către Consiliul Local, mai puțin de 200 de euro un antrenament. Sunt tarifele stabilite de către Consiliul Local, nu putem să acuzăm pe nimeni, pentru că asta este legea, nu se pot face tarife preferențiale. Ne antrenăm la terenul de la Strejnicul, fostul Conpet, ne antrenăm la Pleașa, în apropierea Ploieștiului, la 5-6 kilometri, și pe timp de iarnă ne-am mai antrenat în Parcul Vest, pe sintetic, ne-am mai antrenat pe stadionul de la Brazi pe care îl avem în concesiune și nu plătim chirie, fostul Chimia Brazi”, a spus Costel Lazăr, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER