Conducerea lui CFR Cluj, reacție savuroasă despre formatul Cupei României: „Inventăm gaura la macaroană!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport SPECIAL
Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a comentat în mod ironic formatul Cupei României propus de FRF începând cu acest sezon.
Universitatea Cluj și CFR Cluj au încheiat la egalitate meciul disputat în prima etapă a fazei grupelor Cupei României, 1-1. Campioana României s-a declarat nemulțumită de formatul competiției, pe care Cristi Balaj l-a comentat în mod ironic la ProSport Special.
Din fiecare grupă a Cupei României fac parte câte șase echipe, dar fiecare dintre ele joacă numai împotriva a trei adversari, apoi clasamentul final se face „la comun”.
Președintele lui CFR Cluj, reacție savuroasă despre formatul Cupei României: „Inventăm gaura la macaroană!”
Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, nu înțelege de ce în Cupa României s-a adoptat acest sistem atipic. Marea nemulțumire a oficialului ardelenilor este legată în primul rând de faptul că echipele bine clasate în sezonul trecut al campionatului joacă toate cele trei meciuri în deplasare.
Din fericire pentru campioană, sorții i-au scos-o în cale, atât în grupă, cât și pe teren, pe concitadina U Cluj, astfel că elevii lui Dan Petrescu au „scutit” un drum.
„(n.r. – veți folosi primul „11” la meciul de campionat?) Ne gândim și la meciurile din Conference, și la meciurile din campionat.
(n.r. – formatul Cupei) Inventăm gaura la macaroană noi. Și FCSB, și CFR, în perioada cea mai aglomerată a anului, când jucăm și în Europa, știind că echipele de pe primele locuri, care joacă doar în deplasare, au și șanse de a juca în grupele europene, ne pun pe drumuri. Noi am avut noroc că am picat cu U Cluj, că nu ne-am mai deplasat”, a spus președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, la ProSport Special.
CFR Cluj a fost repartizată în Grupa 3 a Cupei României, alături de Rapid, Farul, CSM Alexandria, Universitatea Cluj și Dumbrăvița.