Conducerea lui Dinamo, anunț surprinzător despre plecarea lui Dennis Politic de la Dinamo: „Vedem altfel lucrurile” VIDEO
This browser does not support the video element.
Șefii de la Dinamo au făcut un anunț surprinzător despre transferul lui Dennis Politic de la Dinamo, după ce extrema a înscris două goluri contra lui Csikszereda.
Andrei Nicolescu, administrator special la Dinamo, a vorbit la ProSport Live despre prelungirea contractului lui Dennis Politic cu formația „alb-roșilor”.
Conducerea lui Dinamo a venit cu un anunț surprinzător cu privire la transferul lui Dennis Politic de la Dinamo: „Vedem altfel lucrurile”
În acest context, Andrei Nicolescu a afirmat că la echipa sa nu se va pune accentul pe profitul obținut din vânzarea de jucători, ci pe formarea lor în cadrul clubului bucureștean, astfel încât Dinamo să se poată baza pe proprii săi fotbaliști.
„(n.r. despre plecarea lui Politic) Va fi jucătorul nostru și ne vom așeza la negocieri și pentru prelungire, nu-i o problemă. Un an (n.r. mai are contract).
Depinde de politica clubului, de ceea ce dorim să construim, nu ne dorim ca unicul scop să fie să aducem un jucător ca mai apoi să luăm bani pe el în anul următor.
Vedem altfel lucrurile. Sunt opt jucători în tot lotul care își termină contractul, dar vom avea discuții cu toți jucătorii în parte după ultimul meci”, a spus Andrei Nicolescu, la ProSport Live.
Dinamo luptă pentru a rămâne în Superliga
Dinamo a câștigat meciul cu Csikszereda, scor 2-0, din turul barajului de menținere/promovare în Superliga. Dennis Politic a fost autorul unei „duble”.
„Mă bucur foarte mult pentru victorie, pentru echipă, și pe plan personal, că mi-au intrat două goluri. Puteam marca mai mult, am avut multe ocazii.
Nu mă gândesc la un transfer, eu sunt aici, sunt fericit. Nu am terminat treaba, mai avem un meci. Mă oftic că nu am dat mai multe și nu am rezolvat barajul de acum.
Eu mai am contract și rămân aici momentan, sunt fericit să fiu aici. Dacă voi mai fi aici, voi da totul și sezonul viitor. M-am uitat pe contract, dar nu pot să intru în detalii”, a spus Dennis Politic, după meciul cu Csikszereda.
„Câinii roșii” sunt favoriți în meciul retur, care se va disputa pe data de 27 mai, la Miercurea Ciuc.