Conducerea lui FC Argeș a reacționat după ce clubul piteștean a solicitat oficial retragerea licenței lui Dinamo.
Gruparea din Trivale a trimis către FRF o solicitare ca adversarei din barajul de menținere / promovare în Superliga și cere ca roș-albilor să le fie retras dreptul de a participa în sezonul următor din Superliga. Unde, „câinii” au toate șansele să ajungă după ce în tur s-au impus cu 6-1, la București.
Reprezentantul sponsorului principal de la FC Argeș, Viorel Tudose, a excplicat la ProSport Live pe ce se bazează avocații care au compus această cerere.
FC Argeș speră ca lui Dinamo să îi fie retrasă licența de participare în Superliga și să rămână, astfel, în prima ligă.
Reprezentantul sponsorului principal de la FC Argeș, Viorel Tudose, spune că gruparea din Șos. Ștefan cel Mare ar fi trebuit să garanteze în fața Comisiei de Licențiere a FRF că poate respecta planul de reorganizare după care funcționează în acest moment.
„Hârtia este trimisă de clubul FC Argeș, prin avocații care reprezintă clubul. Știm și amănunte, dar în această fază incipientă nu putem să dăm mai multe detalii. Pot să discut într-un context general pe legea insolvenței.
(n.r. De ce ați făcut acest lucru acum, între cele două meciuri, și nu înainte?) Pentru noi a fost o surpriză neplăcută rezultatul din meciul tur, un rezultat pe care nu putem să îl comentăm. Ideea exista dinainte, conform Legii 85, pentru cluburile în insolvență primează Legea 85. Aceea spune clar că dacă un club are datorii nu are dreptul să fie licențiat. Respectivul club, Dinamo, a avut un plan aprobat, la care ulterior s-a renunțat, printr-un hair-cut de 75 la sută. Din această cauză, prin recunoașterea datoriilor de 8 milioane de euro și cu hair-cut-ul făcut, făcă un plan de reorganizare aprobat, Comisia de Licențiere nu avea dreptul, conform părerii avocaților și a celor care se ocupă de insolvență, să primească licențierea.
(n.r. Dinamo are un plan de reorganizare, pe care acum dorește să îl modifice) Sunt de acord, dar acel plan aprobat, când a fost aprobat s-a mers cu el la licențiere. S-a obținut o licențiere, după care administratorul judiciar vine și retrage acel plan. (n.r. i se atrage atenția că planul nu este retras, iar Dinamo funcționează după el) Sunt de acord, părerea avocaților noștri și a mea personală este că atunci când ceri un alt plan, cu altă dimensiune a plăților, tu trebuie să vii cu o garanție pentru primul plan.
Pe primul plan, tu ai obținut o licență. Te-ai folosit de primul plan pentru a obține o licență și atunci trebuie să vii cu o garanție prin care să certifici că suma respectivă, dacă judecătorul sindic va respinge acest al doilea plan, ai capacitatea necesară să îndestulezi creditorii din primul plan aprobat”, a declarat Viorel Tudose, reprezentantul sponsorului principal de la FC Argeș, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER