Cornel Dinu, dezvăluire incredibilă: „A existat o discuție de 8 ore între Mircea și Răzvan Lucescu!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Cornel Dinu, fostul mare fotbalist și antrenor al lui Dinamo, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live, despre Mircea și Răzvan Lucescu și a dezvăluit un episod incredibil.
După ce, tot în cadrul emisiunii ProSport Live, Cornel Dinu s-a plasat de partea lui Mircea Lucescu în conflictul acestuia cu Anghel Iordănescu, „Mister” a povestit cum se trăiește fotbalul în familia Lucescu.
Mircea Lucescu, antrenor la Dinamo Kiev, în Ucraina, și Răzvan Lucescu, antrenor la PAOK Salonic, în Grecia, au în continuare multe lucruri de discutat deși sunt tată și fiu. Fotbalul este fenomentul care le dă principalele teme de discuție.
Cornel Dinu, dezvăluire incredibilă despre Mircea și Răzvan Lucescu
Cornel Dinu și-a exprimat aprecierea față de familia Lucescu și a dezvăluit că cei doi antrenori au dezbătut timp de opt ore meciurile de la Campionatul European 2020.
„Îmi povestea cineva, acum câteva zile, un lucru care nu m-a surprins. Eu am o părere foarte bună și despre Răzvan Lucescu, un tip inteligent, foarte bun cunoscător de fotbal. Mi-a spus cineva și trebuie să vă împărtășesc. De curând, între tată și fiu, a existat o discuție de opt ore, vă rog să rețineți, în care Mircea comenta cu Răzvan ce i s-a părut nou la acest Campionat European, cum se joacă, cum s-a transformat dinamica fotbalului, spre ce tinde fotbalul.
Cineva care a asistat la așa ceva mi-a spus că au fost niște momente extraordinare de o competență pur fotbalistică. Și nu întâmplător acești doi oameni au avut rezultate”, a spus Cornel Dinu, la ProSport Live.
În ceea ce privește conflictul amintit anterior, Mircea Lucescu l-a propus pe Marco Rossi pentru postul de selecționer al echipei naționale de fotbal a României, iar Anghel Iordănescu l-a contrazis, considerând că trebuie ca antrenorii români să primească credit.