Cristi Borcea, ofertă pentru un Dinamo București de Champions League: „I-am dat 500.000 de euro pe an lui Dan Petrescu”. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Cristi Borcea a dezvăluit că a făcut o ofertă incredibilă, care o putea duce pe Dinamo București în UEFA Champions League. Omul de afaceri a dezvăluit că a fost gata să îi ofere lui Dan Petrescu un salariu anual de 500.000 de euro.
Cu toate acestea, afacerea a picat în ultimul moment din cauza faptului că Dumitru Bucșaru, fost patron al Unirii Urziceni, nu a acceptat propunerea lui Cristi Borcea.
Cristi Borcea a vrut să îl aduce pe Dan Petrescu la Dinamo București
Cristi Borcea a fost prezent în studioul ProSport Live, unde a făcut mai multe dezvăluiri incredibile. Fostul șef de la Dinamo București, care a visat întotdeauna să ducă echipa în UEFA Champions League, a povestit că a fost gata să îl aducă în „Ștefan cel Mare” pe Dan Petrescu.
Omul de afaceri a declarat că era dispus să îi ofere lui Dan Petrescu un salariu anul uriaș, de 500.000 de euro. Cu toate acestea, mutarea a picat din cauza lui Dumitru Bucșaru, fost patron al celor de la Unirea Urziceni, care nu a fost de acord ca „Bursucul” să plece la echipa patronată de Cristi Borcea.
„L-am vrut pe Dan Petrescu la Dinamo, în 2008. Victor Becali trebuia să se înțeleagă cu Dumitru Bucșaru, dar nu a vrut Bucșaru. Îi dădeam 500.000 pe an lui Dan Petrescu”, a povestit Cristi Borcea, la ProSport Live.
Motivul pentru care Cristi Borcea l-a vrut pe Dan Petrescu antrenor
Cristi Borcea și-a dorit să îl aducă pe Dan Petrescu pe banca celor de la Dinamo București, fiind impresionat de performanțele pe care acesta le-a înregistrat cu Unirea Urziceni.
În sezonul 2008-2009, ialomițenii au reușit să cucerească titlul în Liga 1, devenind cel mai mic oraș din România care a reușit acest lucru.
Dan Petrescu a petrecut nu mai puțin de trei ani pe banca celor de la Unirea Urziceni, iar în al treilea sezon a cucerit titlul de campion. Astfel, Unirea Urziceni a ajuns direct în grupele UEFA Champions League, iar „Bursucul” era unul dintre cei mai doriți antrenori români ai momentului. În acel sezon, Unirea Urziceni le-a suflat titlul chiar celor de la Dinamo București.
Astfel, visul lui Cristi Borcea, de a ajunge în grupele UEFA Champions League, a fost spulberat de formația condusă de Dan Petrescu.