Dinu Gheorghe, fost președinte la Rapid, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația actuală la gruparea din Giulești.
În ultimele zile, au existat tensiuni mari la Rapid, după ce s-a aflat că Adrian Mutu a fost ofertat de către Neftchi Baku și că antrenorul va da curs propunerii azerilor. Ulterior, suporterii giuleșteni au cerut înlocuirea acestuia cu Marius Șumudică, unul dintre cei mai iubiți oameni în rândul rapidiștilor.
Alegerea conducerii din Giulești a fost, însă, Cristiano Bergodi, spre nemulțumirea galeriei rapidiste.
Dinu Gheorghe este de părere că suporterii nu vor purta un război cu Cristiano Bergodi chiar dacă acesta nu va avea rezultate la Rapid, ci cu cei din conducerea clubului giuleștean care au decis numirea antrenorului italian pe banca tehnică a grupării vișinie.
„Nu trebuie să îi fie teamă (n.r. lui Cristiano Bergodi), pentru că dacă suporterii se vor manifesta într-un fel mai puțin plăcut pentru Rapid, pentru patronatul Rapidului, nu cu Bergodi vor avea o dispută. Disputa lor este cu conducerea clubului, cu cei care nu l-au ales pe Șumudică. Ei vor avea ceva, probabil, cu Niculae, Angelescu, mai puțin Șucu probabil. Vor fi disputele lor în timp, pentru că dacă echipa va câștiga, va avea peformanțe bune, și astea se vor estompa la un moment dat, pentru că înseamnă că au decis bine cei care au făcut alegerea asta. La Rapid, s-a întâmplat ca de obicei, o implozie care periodic are loc, la șase luni, la un an, la doi ani”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Liviu Ungurean și-a exprimat, într-un mod dur, dezamăgirea legată de faptul că italianul Cristiano Bergodi a fost alegerea conducerii de la Rapid.
„Mai nou, din ce am văzut în presă, că a fost numit Cristiano Bergodi… Mie mi se pare cea mai mare porcărie. (n.r. Dinu Gheorghe, prezent în studio: „Să fie Bergodi antrenor e porcărie?”) Păi, pentru mine unul, da! Eu nu sunt mulțumit de Bergodi ca antrenor la Rapid când mie mi se promite campionatul. Ce performanțe are Bergodi? Păi, Bergodi în 25 de ani, în România, are câștigate Supercupa cu Rapid și Cupa cu Sepsi. Bergodi e antrenor de campionat?
Păi, dacă vă uitați și dumneavoastră pe CV-ul lui Șumudică, eu unul cred că ar fi cel mai în măsură (n.r. să preia echipa) vorbind statistic despre performanțele pe care le are ca antrenor. Facem abstracție de faptul că e rapidist și că toată lumea îl iubește pe Șumudică. Faceți și dumneavoastră… Între Bergodi și Șumudică, ia vedeți, care e antrenorul potrivit ca să facă performanță”, a spus Liviu Ungurean, la ProSport Live, în urmă cu câteva zile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER