Cum a reacționat Mihai Rotaru după ce rivala FC U Craiova a ratat play-off-ul. „Există un trecut cu multe probleme!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

FC U Craiova a ratat calificarea în play-off-ul Superligii din sezonul 2022 – 2023, după ce oltenii au fost învinși de Sepsi OSK cu scorul de 4-0.

Chiar dacă Mihai Rotaru și Adrian Mititelu nu s-au mai atacat în public în ultima perioadă, Andrei Trifan, redactorul șef al ProSport, este de părere că patronul Universității Craiova a primit cu bucurie vestea că rivala FC U Craiova nu a prins un loc de play-off.

Redactorul șef al ProSport este de părere că Mihai Rotaru nu a uitat de problemele pe care le-a avut cu formația patronată de Adrian Mititelu, iar faptul că Universitatea Craiova nu va juca împotriva rivalei FC U Craiova în play-off este un motiv de bucurie pentru Rotaru.

„În Oltenia se trăiește diferit. Oricât au încercat patronii celor două echipe să mai estompeze din răutățile care s-au dus între cele două cluburi, cu siguranță cei implicați acolo vor avea o ambiție în club. Sunt convins că Mihai Rotaru a fost fericit că Mititelu nu va fi în play-off. Există un trecut cu multe probleme”, a spus Andrei Trifan, redactorul șef al ProSport, la ProSport Live

Ce șanse are Universitatea Craiova la titlu

Andrei Trifan a vorbit și despre meciul pe care Universitatea Craiova îl va juca împotriva celor de la FCSB, sâmbătă, ora 20.00, în prima etapă din play-off-ul Superligii, iar acesta este de părere că oltenii vor afla dacă au șanse la titlu în funcție de rezultatul de la meciul de pe Arena Națională.

„Universitatea Craiova, în funcție de rezultatul meciului cu FCSB, va putea spera sau nu la titlu”, a mai spus redactorul șef al ProSport.

  • FCSB – Universitatea Craiova se joacă sâmbătă, 18 martie, ora 20.00, în prima etapă a play-off-ului Superligii, sezonul 2022 – 2023, iar partida este Live Video Online pe ProSport și la TV pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport.
Publicat: 17 03. 2023, 21:48