Cum l-a reinventat Mircea Rednic pe „Bizonul” Harlem Gnohere: „Stai să vezi ce fotbalist îl fac eu pe ăsta” | EXCLUSIV ProSport Live

Harlem Gnohere se bucura dupa marcarea unui gol in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si Dinamo din etapa 1 a Ligii 1, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, sambata 23 iulie 2016.
Vezi galeria foto - 4 poze

Mircea Rednic este antrenorul care l-a adus în România pe Harlem Gnohere, pe care l-a transformat dintr-un jucător supraponderal într-un golgeter pursânge.

Tehnicianul l-a transferat pe francez la Dinamo în 2015, iar după doi ani atacantul a mers la FCSB, unde a petrecut trei sezoane glorioase. Cu toate acestea, prima sa apariție în România nu i-a impresionat pe oamenii de fotbal, care au râs de aspectul său fizic.

Fostul conducător de club Dinu Gheorghe a recunoscut, în cadrul ProSport Live, că inițial nu a crezut că Gnohere mai poate juca la nivel înalt, deoarece avea multe kilograme în plus.

Harlem Gnohere, reinventat de Mircea Rednic

Mircea Rednic l-a adus pe Harlem Gnohere la Dinamo de la Mons, însă acesta s-a prezentat în România într-o formă fizică departe de cea a jucătorilor profesioniști. Francezul avea multe kilograme în plus, iar Dinu Gheorghe nu i-a acordat, inițial, nicio șansă în Liga 1.

„ L-a adus pe Gnohere, m-am întâlnit cu el. Când l-am văzut zic «ăsta mănâncă înmulțit cu doi». Nu se poate, cum să joace ăsta? Rednic a zis «lasă că îl fac eu să joace, o să vezi ce fotbalist e ăsta»”, a declarat Dinu Gheorghe în cadrul ProSport Live.

Mircea Rednic a fost reinstalat de curând pe banca tehnică a lui Dinamo și, inițial, a spus că Harlem Gnohere poate reprezenta o variantă pentru compartimentul ofensiv. Antrenorul a revenit, însă, și a spus că nu este interesat de francez, care nu joacă nici la Royal Excel Mouscron, din liga secundă a Belgiei.

Publicat: 06 10. 2021, 22:49