Cristi Pulhac, fost campion cu Dinamo, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre numirea lui Mirel Rădoi în funcția de antrenor la Universitatea Craiova.
În cursul zilei de marți, Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe Mirel Rădoi în funcția de antrenor, după demiterea lui Laszlo Balint.
Cristi Pulhac este de părere că Mirel Rădoi este un antrenor iubit de jucători, în general, mai ales de actuala generație de fotbaliști, care a crescut cu el în postura de căpitan al Stelei.
Totodată, Cristi Pulhac explică faptul că Mirel Rădoi a știut, pe oriunde a fost ca antrenor, să fie de partea jucătorilor în comunicarea cu presa sau cu conducerea, ceea ce îi aduce un mare plus în orice vestiar se duce acum.
„Contează și asta (n.r. faptul că jucătorii au crescut cu generația lui Mirel Rădoi, îl vedeau la televizor), contează și felul lui în care s-a exprimat, probabil, și pe la echipa națională. A fost și cu jucătorii, le-a luat apărarea, tot timpul s-a pus el barieră în fața criticilor. Nu știu maniera lui de antrenamente. Craiova are o echipă cu jucători ofensivi, cu jucători de calitate. Probabil au nevoie de un antrenor care să fie și prieten cu ei, e și tânăr.
Am impresia că a studiat foarte mult (n.r. psihologia jucătorilor), fiind și un lider în vestiar de atâta timp și mai ales la o echipă mare, cred că e un bun psiholog al echipei”, a spus Cristi Pulhac, la ProSport Live.
„(n.r. Dan Nistor și Ionuț Vînă) Vor fi în programul echipei, asta am vorbit și cu nea Sorin (n.r. Cârțu) și cu Marian (n.r. Copilu). Vor reveni la programul echipei, pentru că vreau să am toți jucătorii la dispoziție. Numeric, în momentul de față, nu stăm grozav și va trebui ca toți jucătorii să fie prezenți acolo și după aceea vom avea discuții și în funcție de ceea ce se va întâmpla la antrenamente vom decide în continuare, dar da, se vor întoarce la prima echipă”, a spus Mirel Rădoi, la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER