Florin Gardoș a jucat la FCSB sub comanda lui Laurențiu Reghecmapf, iar acum a dezvăluit cum se impunea antrenorul la vicecampioana României.
Întrebat în legătură cu decizia lui Gigi Becali de a-l amenda pe Darius Olaru cu 5.000 de euro, Florin Gardoș a făcut o comparație cu ce se întâmpla cu jucătorii de la FCSB în perioada în care echipa era pregătită de Laurențiu Reghecampf.
Fostul fundaș central susține că Laurențiu Reghecampf era foarte dur cu elevii săi, iar amenzile primite în cazul unor abateri erau destul de usturătoare.
Florin Gardoș a și dat două exemple și a dezvăluit cum a primit o amendă în valoare de 500 de euro doar pentru că a confundat treningul de prezentare.
„A fost foarte dur. Acum, nu zic că nu aveam problema asta. Sincer să fiu, nu îmi mai aduc aminte, om fi luat și noi galbene tâmpite. Dar, într-adevăr, a încercat de la început să ne ia tare și a reușit. Pe lângă o listă de amenzi, dacă mă întrebi acum, nu aveau nicio legătură cu ce câștigam noi atunci, adică erau total disproporționate. Orice prostie făceai, orice mică problemă de indisciplină…
Să îți dau un exemplu, aveam două rânduri de trening de prezentare și un pantalon era negru, iar unul gri închis și nu prea îți dădeai seama. Mi s-a întâmplat odată să iau din greșeală, era întuneric în cameră, am dormit la prânz și am luat amendă 500 de euro. Aproape orice făceai era amendat cu 500 de euro”, a spus Florin Gardoș, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER