Jurnalistul Marius Mitran, editorialist ProSport și directorul de imagine al Ligii Profesioniste de Fotbal, și Daniel Pancu, fost antrenor la Rapid și Poli Iași, au fost invitați în cadrul emisiunii ProSport Live și au fost protagoniștii unui moment amuzant.
Într-o discuție legată de schimbările pe care le-a adus Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova, Marius Mitran a oferit un exemplu inedit care l-a amuzat pe Daniel Pancu.
Fostului fotbalist emblematic al Rapidului i-a plăcut atât de tare comparația, încât a anunțat că o va ține minte și o va folosi în următoarele negocieri pe care le va avea cu conducătorii vreunui club din Liga 1.
„E cel mai greu lucru să îl convingi pe un om de propriile lui calități. În general, românul se ferește, vede în altă parte. Se ferește să se aducă pe el în față, pentru că noi trăim de foarte mulți ani un complex de inferioritate, nu doar în fotbal. Reghecampf are această calitate, a demonstrat-o, de a avea încredere. Pentru asta, mai avea nevoie de un factor: timp.
Factorul e acela de după noaptea nunții, pentru că ei se căsătoresc și dimineață el se întinde în pat și zice: «Și acum, naști». Și ea zice: «Nu, dragule, trebuie nouă luni». «Aaa», zice el dezamăgit, «Nouă luni? Păi eu credeam că acum la 8». Da? Nu se poate decât acum după nouă luni. Ai nevoie de timp. Nu poți…”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live
„Da, foarte bună asta. O să o țin minte, o să le-o spun la negocieri. Șase luni măcar”, a spus Daniel Pancu, la ProSport Live
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER