Daniel Pancu, selecționerul naționalei României U20, știe de ce Edi Iordănescu nu l-a convocat pe Alex Maxim la prima reprezentativă.
Alex Maxim nu a făcut parte din lotul echipei naționale a României pentru ultimele două meciuri jucate de prima reprezentativă în Liga Națiunilor, chiar dacă românul joacă foarte bine la Gaziantep.
Daniel Pancu a vorbit în cadrul e misiunii ProSport LIVE despre situația lui Alex Maxim, un jucător pe care-l laudă pentru prestațiile sale de la Gaziantep.
Daniel Pancu este de părere că Alex Maxim nu a dat randament la echipa națională a României, iar de câte ori a fost convocat a făcut greșeli nepermise la prima reprezentativă.
„E greu să spun acum, pentru că sunt direct implicat acolo (la FRF, fiind selecționerul României U20). Aici e doar la latitudinea antrenorului, pentru că, într-adevăr, se simte foarte bine la echipa de club, marchează goluri, are evoluții extraordinare și e foarte apreciat în Turcia, un campionat greu.
Dar la echipa națională nu a reușit decât în foarte puține momente. Am fost de vreo două ori pe stadion, îmi aduc aminte că parcă avea o relaxare… Bine, el e foarte talentat, dar mă refer la niște călcâie, niște mingi pierdute ușor și probabil că lucrurile astea au contat”, a spus Daniel Pancu, la ProSport Live.
Alexandru Maxim (32 de ani) a ajuns la Gaziantep pe 29 ianuarie 2020, după ce a fost cedat de FSV Mainz 05, iar internaționalul român a jucat în opt meciuri pentru gruparea din Turcia în sezonul 2022 – 2023, a dat trei goluri și a oferit două pase decisive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER