De ce echipele de fotbal din România nu vor juca pe „Arcul de Triumf”. „Lucrurile sunt clare! Novak nu va putea să-l domine politic pe Alin Petrache!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE
This browser does not support the video element.
Dinu Gheorghe a explicat în cadrul emisiunii ProSport LIVE, despre motivul pentru care echipele de fotbal din România nu vor avea acces pe „Arcul de Triumf”.
Deși Rapid, Dinamo și FCSB și-au arătat interesul să joace pe stadionul „Arcul de Triumf”, Alin Petrache s-a opus.
După ce Alin Petrache, președintele FR de Rugby, a transmis că se va convoca Adunarea Generală pentru a putea prelua „Arcul de Triumf”, Dinu Gheorghe și Andrei Trifan, redactorul-șef al ProSport, au reacționat.
De ce echipele de fotbal din România nu vor juca pe „Arcul de Triumf”
Andrei Trifan a transmis că Dinamo ar trebui să joace pe „Arcul de Triumf”, așa cum și Eduard Novak a declarat, doar că Dinu Gheorghe nu este de aceeași părere. Fostul oficial din Superliga este sigur că Alin Petrache nu va permite ca vreo echipă din fotbalul românesc să joace pe arena care are 8.207 de locuri.
„Arcul de Triumf, clar (n.r. este stadionul pe care Dinamo ar trebui să joace). Cred că și chiria este una pe care clubul poate să o suporte, față de Giurgiu sau alte orașe din jurul Bucureștiului. E un stadion nou și cred că o să se umple, nu are o capacitate mare”, a spus Andrei Trifan pentru ProSport LIVE.
„Să încheiem și pentru viitor… Forța politică a domnului Novak este inferioară forței lui Alin Petrache. Cu asta am încheiat. Nu uitați ce am spus eu acum. Ministerul de Interne s-a implicat doar când au venit spaniolii și i-a primit pe balcon. Poza aia e senzație… Lucrurile sunt clare. Domnul Novak nu va putea să îl domine politic pe Alin Petrache, forța lui e clară. Nu îmi e frică, dar Alin Petrache nu va accepta. O să fie acolo numai meciuri de rugby El ține foarte mult la povestea că este casa rugby-ului românesc. El iubește acest sport, are conexiuni, iar acolo se va juca rugby”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport LIVE.