Un fost jucător de la Steaua a explicat cauzele majore pentru care Farul, campioana României, FCSB, Rapid, CFR Cluj sau Universitatea Craiova n-au șanse reale să atingă grupele Champions League.
Fostul stelist a încercat să găsească explicații pentru decăderea fotbalului românesc și pentru absența echipelor din țara noastră în cea mai importantă competiție intercluburi.
Narcis Răducan a vorbit la ProSport Live despre declinul fotbalului românesc. Fostul jucător de la Steaua crede că organizarea și infrastructura sunt două aspecte care lipsesc cu desăvârșire din România, motiv pentru care e foarte greu pentru cluburile din țara noastră, chiar și pentru FCSB, CFR Cluj, Rapid, Universitatea Craiova sau campioana Farul, să ajungă în grupele Ligii Campionilor.
„Trebuie să se întâmple multe lucruri. Nu intru în categoria celor care spun că niciodată nu vom mai fi acolo, asta nu se știe. Contează foarte mult contextul economic, de aici pleacă totul.
Pare destul de departe ziua aceea, dar depinde cum ne organizăm la nivel național în următorii ani. Dacă ne gândim cum s-au reconfigurat competițiile europene, este tot mai dificil, dar iată că mai există o speranță.
Ne uităm puțin la Copenhaga și spunem că poate am putea fi și noi acolo. E adevărat că dacă analizăm un pic vedem că n-au ajuns din noroc acolo, nu e singura echipă daneză care impresionează și atunci nu mai e atât de simplu.
E un diagnostic dur, dar e un cumul de decizii neinspirate, de dezorganizare și cam aici s-a ajuns. Sigur, în principiu totul pleacă din raportul bani investiți cu obiective accesate.
Dacă era o altă rețetă, vedeam mult mai multe echipe precum Copenhaga în sferturi, în optimi, în grupe. Este un raport foarte clar și mi se pare și normal în ceea ce privește investiția și apoi și câștigurile.
Sigur, nu e suficientă nici investiția. Dacă ne uităm la bugetul unui club din Turcia, vedem că nu accesează. Înseamnă că pe lângă partea financiară trebuie să dubleze și organizarea acelui club, infrastructura și așa mai departe. Sunt cel puțin două lucruri pe care noi nu le avem în acest moment.
Cel puțin nu le-am avut în ultimii 10 ani. E hazard ca să ajungi acolo. Poate doar un antrenor de excepție care reușește o campanie reușită, dar mai degrabă sunt surprize”, a declarat Narcis Răducan la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER