După transferul lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid, perfectat în schimbul sumei de 800.000 de euro, reprezentând clauza sa de reziliere din contractul cu Rapid, s-a născut în spațiul public următoarea întrebare: de ce nu reușește Dan Șucu să vândă jucători pe sume comparabile celor obținute de Gigi Becali la FCSB în urma transferurilor?
Întrebarea a venit în contextul în care, recent, a apărut informația conform căreia patronul formației roș-albastre a refuzat 5 milioane de euro din partea francezilor de la Lorient pentru fundașul central Siyabonga Ngezana, iar, în contrapartidă, giuleștenii vor obține doar 800.000 de euro în schimbul portarului titular al naționalei României în momentul de față, după cum s-a notat anterior.
Chestionat în legătură cu această discrepanță dintre cele două rivale bucureștene, Florin Prunea a spus că, în viziunea lui, cei de la FCSB au marele avantaj că în ultimii 10 ani au reușit să obțină în mai multe rânduri sume importante pe anumiți jucători, de la cluburi din campionate puternice din Vestul Europei.
„Menține pentru că e cota clubului. Una este când pleacă jucători de la FCSB și iei istoricul din spate și vezi Dennis Man, pe sume foarte mari, nu ne mai întoarcem în trecut, la Florin Gardoș, și alta este când îți pleacă de la Rapid, sigur, un club extraordinar, care s-a schimbat fantastic, dar în plan sportiv lucrurile nu merg cum ar trebui, eliminare din Cupă, locul 4-5 campionat. De asta se ține de preț (n.r. la FCSB). Dar la Rapid, orice poți să spui de domnul Șucu, dar nu că nu a investit în acest an.
Când a venit el (n.r. Horațiu Moldovan) la Rapid, a venit din postura de jucător liber, de la UTA, era al doilea portar. Sau al treilea chiar era. Clauza am înțeles că nu a fost pusă când a venit atunci, a fost pusă în martie 2023. Confirmase, era mai bine, era pe picioare, altfel am înțeles că nu semna prelungirea de contract cu Rapidul. Problema cea mai mare este în terenul Rapidului, dacă Horațiu va pleca”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER