De ce se feresc milionarii din România să investească la Farul Constanța. „Asta e o problemă!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE
This browser does not support the video element.
Florin Prunea (54 de ani), fostul oficial din Superliga, știe de ce se feresc milionarii din România să investească la Farul Constanța, echipă finanțată și antrenată de Gică Hagi.
De ce se feresc milionarii din România să investească la Farul Constanța
Gică Hagi le-a cerut în nenumărate rânduri oamenilor cu bani din România să meargă la Farul Constanța, însă discuțiile purtate de „Rege” cu diverși afaceriști nu s-au finalizat.
După ce Dan Șucu a recunoscut că a fost aproape să investească la echipa lui Gică Hagi, Florin Prunea a dezvăluit că foarte multe persoane și companii au vrut să se asocieze cu fostul mare internațional român. Chiar dacă a existat interes pentru echipa finanțată de „Rege”, Florin Prunea susține că negocierile nu s-au finalizat deoarece milionarii s-au temut de Gică Hagi.
„Nu doar Șucu. Eu știu că foarte multe persoane și companii au vrut să se asocieze cu Hagi, dar poate că el nu a vrut (n.r. să cedeze echipa). E cel mai serios proiect din fotbalul românesc, e cel mai curat și cel mai serios partener al FRF. Și frații Pavăl ar veni, dar doar unde este un proces foarte serios. Asta e o problemă, o să fie mereu pentru că ar intra într-un contact direct cu Hagi”, a spus Florin Prunea pentru ProSport LIVE.
Florin Prunea. „Sunt curios dacă Gică o să mai forțeze tinerii în play-off!”
Florin Prunea a vorbit și despre parcursul Farului din sezonul 2022 – 2023, iar acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa strategiei lui Gică Hagi.
Fostul internațional român așteaptă cu nerăbdare începutul play-off-ului din Superliga pentru a vedea cum va aborda Gică Hagi finalul sezonului 2022 – 2023.
„A pus echipa pe picioare, domină Liga 1. Îmi plac toți tinerii lui. Cred că Grameni o să plece. Va începe un alt campionat cu play-off-ul. Sunt curios dacă Gică o să mai forțeze cu tinerii în play-off. O să se joace altceva, acolo experiența o să facă diferența”, a spus Florin Prunea pentru ProSport LIVE.
În vara lui 2019, Gică Hagi a fost aproape de o colaborare cu frații Pavăl, cei doi frați care au o avere de 13 miliarde de lei, doar că afaceriștii originari din Suceava care au făcut bani din bricolaj și fostul internațional român nu au ajuns la un acord.
La acel moment, fostul mare fotbalist român era dispus să vândă 49% din club, iar el să rămână cu 51% din acțiuni pentru a avea un cuvânt important de spus în proiectul lansat de el.