De ce Victor Pițurcă nu va mai antrena niciodată naționala României. Ce conflict riscă să apară între fostul selecționer și FRF: „Vine și face asta”. VIDEO
This browser does not support the video element.
Victor Pițurcă, fostul tehnician al Universității Craiova, a antrenat în mai multe rânduri naționala României, dar acum nu va putea să colaboreze din nou cu FRF.
Cu toate acestea, un fost portar de la Dinamo nu-l mai vede să revină vreodată, iar motivul este unul cât se poate de clar.
De ce Victor Pițurcă nu ar mai reveni niciodată la echipa națională: FRF, principalul obstacol
Florin Prunea a vorbit la ProSport Live despre o posibilă revenire a lui Victor Pițurcă pe banca naționalei României. Întrebat cine ar fi un înlocuitor bun pentru Edi Iordănescu, actualul selecționer, fostul portar de la Dinamo a spus că l-ar vrea înapoi pe fostul selecționer.
Cu toate acestea, Prunea e conștient că Pițurcă nu ar accepta să lucreze cu FRF în conjunctura actuală, mai ales că e și un antrenor care pune foarte multe condiții. Astfel, Federația ar risca să intre în conflict cu antrenorul în vârstă de 68 de ani.
„Cel mai important lucru e că cine va veni are ce să preia. Cine va veni…Nu știu. Dacă pleacă Edi Iordănescu nu văd decât o variantă care să fie facilă pentru actualii conducători.
Nu numai Mutu, dar cred că ar trebui să fie un antrenor care a construit ceva…Mi-e greu să spun. Eu l-aș vrea de exemplu pe Pițurcă, tu l-ai pune pe Pițurcă mâine dacă ai putea?
Eu l-aș pune, dar nu cred eu că Pițurcă ar accepta să lucreze în condițiile actuale. Îl cunoaștem că este un antrenor care vine și care îți pune niște condiții, la fel ca Edi Iordănescu cu staff-ul lui și așa mai departe. În momentul de față Federația ne arată contrariul”, a declarat Florin Prunea la ProSport Live.
Sigur, când închei turneul final cu o înfrângere cu 3-0 nu-ți cade foarte bine, dar ăsta e fotbalul. Și nu uitați, Olanda e un adversar extrem de puternic, o echipă care poate câștiga și Campionatul European. Echipa a obținut aceste performanțe. Se vede însă că cel mai valoros jucător al României este Radu Drăgușin. Dacă am mai avea trei jucători de genul lui, jucători de forță, viteză, valoarea echipei României ar crește foarte mult”, spunea Victor Pițurcă după ce naționala României a fost eliminată de la EURO 2024, conform celor de la Fanatik.