Decebal Rădulescu nu înțelege ce se întâmplă cu Enes Sali: „A fost foarte slab cu CFR Cluj!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Decebal Rădulescu a criticat prestația lui Enes Sali din meciul cu CFR Cluj, considerând că marea speranță a lui Gică Hagi a evoluat sub nivelul așteptat.
Farul Constanța a pierdut la limită meciul cu liderul CFR Cluj, 1-0, rezultat care îi menține pe ardeleni în fruntea play-off-ului Ligii 1. Tabela de marcaj indica 0-0 la pauză, moment când antrenorul dobrogenilor, Gică Hagi, a ales să îl înlocuiască pe Alexi Pitu cu Enes Sali. Acesta nu a avut o prestație bună, fapt remarcat de editorialistul ProSport Decebal Rădulescu.
Invitat în platoul emisiunii ProSport Live, jurnalistul a spus și că Farul a fost dezavantajată de brigada de arbitri și a menționat că Gică Hagi s-a abținut de la comentarii pe marginea acestui subiect.
Decebal Rădulescu nu înțelege ce se întâmplă cu Enes Sali: „A fost foarte slab cu CFR Cluj!”
Decebal Rădulescu a remarcat jocul slab făcut de Enes Sali împotriva campioanei en-titre CFR Cluj.
Speranța de la Farul Constanța a intrat la pauză în locul lui Alexi Pitu, care avusese o prestație bună, și nu a reușit să iasă în evidență.
Dobrogenii nu au reușit să îi țină piept lui CFR Cluj până la final, fiind răpuși în repriza a doua de reușita lui Birligea, din minutul 66.
„Hagi a tăcut, dar a fost dezavantajat de arbitru. Pitu a fost schimbat și a intrat Enes Sali, despre care spune că va fi ca el.
Cu CFR Cluj a fost slab”, a spus Decebal Rădulescu în cadrul emisiunii ProSport Live.
În urma acestui rezultat, Farul Constanța a rămas cu 28 de puncte la finalul etapei cu numărul 7 din play-off, și se va lupta în acest final de sezon cu FC Argeș și FC Voluntari pentru evitarea ultimului loc al ierarhiei.