Irina Deleanu (47 de ani), președintele Federației Române de Gimnastică Ritmică, a fost invitată în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre introducerea probei masculine.
Este bine cunoscut faptul că gimnastica ritmică este o disciplină destintată fetelor, însă Comitetul Internațional Olimpic face presiuni să introducă și proba masculină, susține Irina Deleanu.
Președintele FRGR a recunoscut că este o decizie bizară a forului internațional.
Irina Deleanu a dezvăluit că a încercat chiar să propună o alternativă și anume introducerea unui duo.
„(n.r. Am văzut că aveți și un sportiv bărbat) Da, avem un sportiv bărbat. Acum cu egalitatea de gen se încearcă și se fac presiuni pentru ca gimnastica ritmică să introducem proba masculină, cumva ne forțează CIO.
Este puțin bizar pentru că gimnastica ritmică este un sport feminin prin toată tehnica de lucru. Am înțeles că Rusia și Japonia au demarat lucrurile și au reușit să facă un punctaj pentru anumite mișcări masculine, dar nu prea mai e gimnastică ritmică. Acei băieți exersează cu niște bastoane, nu știu dacă mai poate fi numită gimnastică ritmică.
Eu înțeleg această nevoie și eu chiar am propus președintei federației internaționale să facem un duo, unde băiatul doar să o susțină pe fată în timp ce gimnasta lucrează”, a spus Irina Deleanu, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER