În direct la ProSport Live, doi dintre conducătorii de cluburi din Superliga, Valeriu Iftime, principalul finanțator de la FC Botoșani, și Marcel Pușcaș, președintele de la FC U Craiova, au avut un dialog care poate fi catalogat, cel puțin, drept spumos.
Întrebat despre subiectul legat de faptul că antrenorilor de la FC U Craiova li s-ar cere să accepte o clauză în contract prin care să fie de acord că patronul Adrian Mititelu are ultimul cuvânt atunci când vine vorba despre alcătuirea primului 11, Marcel Pușcaș a spus că nu se pune problema de așa ceva, dar a admis în același timp că este normal, în viziunea sa, ca investitorul să fie consultat când vine vorba despre deciziile majore luate la nivel tehnic.
În acel moment, Valeriu Iftime a intervenit și a spus că la FC Botoșani nu se lucrează în acest mod, moment în care cei doi conducători de club au intrat într-un dialog oarecum contradictoriu, care s-a transformat destul de rapid într-unul prietenos și s-a încheiat cu un compliment pe care Marcel Pușcaș i l-a făcut patronului clubului moldovean, prin prisma investițiilor făcute de acesta în ultimii ani acolo.
Marcel Pușcaș: „(n.r. dacă antrenorii de la FC U Craiova sunt nevoiți să semneze o clauză prin care să accepte că Adrian Mititelu are ultimul cuvânt de spus cu privire la primul 11) Nu există așa ceva. În niciun contract. Dar orice antrenor care vine la un club trebuie să țină cont și de părerea patronului, și la domnul Iftime, la Botoșani”.
Valeriu Iftime: „Niciodată, nu ține cont, habar nu am dacă ține cont, eu nu am vorbit niciodată cu un antrenor despre echipa pe care trebuie să o trimită în teren. Eu vorbesc doar despre transferuri și despre atmosfera din grup. Dar asta nu înseamnă că eu sunt un etalon”.
Marcel Pușcaș: „Când v-a venit Dawa, ați dat acceptul, ați plătit sumele?”.
Valeriu Iftime: „Am dat acceptul la toți jucătorii care au venit la mine, la propunerea antrenorilor, dar de multe ori e de complezență. Cred în tot ce înseamnă management. Toți la un loc, de aia i-am pus acolo. Nu spun că la mine e sănătos, eu așa am spus că așa facem noi”.
Marcel Pușcaș: „Noi nu facem ca dumneavoastră și am terminat pe locul 7. Noi suntem mai noi, noi suntem de 3 ani, dumneavoastră sunteți de 10”.
Valeriu Iftime: „Anul ăsta nu vă mai lăsăm, să știți, mă ocup serios”.
Marcel Pușcaș: „Eu vă apreciez și vă felicit pentru absolut tot ce ați făcut în fotbal. Sunteți dumnezeul investitorilor din fotbalul din provincie, sunteți un model. În orice caz, cu Janeiro sau fără Janeiro, vom continua treaba și vom fi apți pentru începutul campionatului”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER