Despărțirea dintre Dan Petrescu și CFR Cluj, iminentă: „Ar fi momentul să plece! Dacă nu acum, atunci când?” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Colaborarea dintre Dan Petrescu și CFR Cluj ar trebui să se încheie, susține expertul ProSport Marius Avram.

Clubul din Gruia a dominat autoritar fotbalul românesc în ultima perioadă, reușind să câștige titlul de fiecare dată în ultimii cinci ani. „Hegemonia” lui CFR Cluj s-a oprit, însă, în sezonul proaspăt încheiat, când marele trofeu a ajuns în vitrina celor de la Farul Constanța.

Apele par agitate la CFR Cluj, unde se vorbește din ce în ce mai mult despre schimbarea antrenorului principal. Invitat în platoul emisiunii ProSport Live, fostul arbitru FIFA Marius Avram a vorbit despre relația dintre Dan Petrescu și patronul Nelu Varga, fiind convins că a venit momentul ca finanțatorul lui CFR Cluj să se despartă de „Bursuc”.

Despărțirea dintre Dan Petrescu și CFR Cluj, iminentă: „Ar fi momentul să plece! Dacă nu acum, atunci când?”

Dan Petrescu urmează să plece de la CFR Cluj în această vară, este convins expertul ProSport Marius Avram. Fostul arbitru FIFA spune că echipa a obținut in extremis o clasare pe podium, care i-a dat dreptul de disputare a barajului de Conference League câștigat cu 1-0 în fața lui FC U Craiova, astfel că aerul ar trebui schimbat pe banca tehnică a formației din Gruia.

Invitatul emisiunii ProSport Live este, de asemenea, de părere că generația care ne-a obișnuit să câștige titlu după titlu a ajuns la finalul unui ciclu, astfel că ne putem aștepta și la mutări importante la nivelul lotului de jucători în această vară.

„Cred că ar fi momentul să plece Dan Petrescu. Dacă nu acum, atunci când? Când echipa a reintrat în lupta pentru titlu lucrurile păreau că merg bine între patron și antrenor, apoi a urmat căderea de final care a dus obținerea cu scandal a locului 3.

E clar că lucrurile de acolo trebuie schimbate cumva. E o generație care s-a apropiat de final acolo”, a declarat Marius Avram, la ProSport Live.

Publicat: 06 06. 2023, 21:01