Dezvăluirea care schimbă total percepția despre Dan Nistor a fost făcută în direct la ProSport Live de către Florin Prunea, fostul portar al lui Dinamo și președintele clubului din „Ștefan cel Mare” în momentul în care mijlocașul central a părăsit formația alb-roșie.
La acel moment, ianuarie 2020, fotbalistul, în prezent în vârstă de 35 de ani, s-a transferat la Universitatea Craiova în schimbul unei sume situate în jurul valorii de 200.000 de euro și a fost perceput atunci de către unii fani dinamoviști drept un „trădător”, întrucât ei au considerat că a lăsat echipa într-un moment dificil. În plus, semnase și o rivală tradițională a „câinilor”.
Luni seară, Dan Nistor a marcat un gol superb pentru Universitatea Cluj împotriva lui Dinamo, singurul al meciului disputat pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală în cadrul etapei cu numărul 19 din Superliga și i-a impresionat pe toți cei prezenți la partidă prin faptul că nu s-a bucurat după această reușită, în semn de respect pentru fosta sa echipă.
Mai mult, la finalul jocului, mijlocașul, care oricum este perceput într-o oarecare măsură drept un fan al „câinilor”, a mers în fața Peluzei Cătălin Hîldan și i-a salutat pe suporterii aflați în acea zonă a arenei.
În acest context, Florin Prunea a ținut să sublinieze că Dan Nistor nu și-a dorit să plece la Dinamo în ianuarie 2020 și a dat de înțeles că acesta a fost oarecum constrâns să facă acest lucru.
„Îți spun eu cum a fost cu Nistor. Nu a vrut să plece, eu eram la Dinamo, am încercat să oprim, a plecat și pe o sumă infimă. Finanțatorul (n.r. Ionuț Negoiță) oprise finanțarea la echipă după începutul dezastruos de campionat. Înainte de meciul de la Turnu Severin cu Craiova, de fapt după meci a plecat, și de atunci totul s-a rupt la Dinamo”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER