În direct la ProSport Live, Miodrag Belodedici a vorbit, printre multe altele, și despre tragedia petrecută în urmă cu câteva zile la o școală din Belgrad, prin prisma faptului că fostul mare fundaș central și-a petrecut o mare parte din carieră la Steaua Roșie, echipă alături de care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1991.
De asemenea, fostul internațional român este legat de Serbia și prin prisma faptului că s-a născut și a copilărit în Banat, foarte aproape de granița cu fosta Iugoslavie de la acea vreme, într-o familie de etnici sârbi. În plus, Belodedici chiar cunoaște foarte bine limba care se vorbește în această țară.
În acest context, se poate spune că el este foarte legat de Serbia, țară care a fost zguduită din temelii de tragedia petrecută în cursul zilei de miercuri, atunci când, la o școală din Belgrad, un elev de 14 ani, care avea asupra sa două arme și cinci încărcătoare pline, a deschis focul și a ucis 9 persoane, dintre care 8 colegi ai săi, printre care s-a numărat și una dintre fiicele lui Dragan Kobiljski, antrenorul echipei de volei masculin de la SCM Zalău.
Ulterior acestui eveniment tragic, au fost publicate statistici conform cărora Serbia se află pe locul 3 în lume în clasamentul țărilor cu cei mai înarmați cetățeni. În direct la ProSport Live, Miodrag Belodedici a confirmat aceste cifre cu exemple concrete din perioada petrecută de el la Steaua Roșie Belgrad.
„Nu știu, este un popor de războinici. Eu, când am fost la Steaua Roșie, mai mult de jumătate din echipă aveau arme. Câteodată, la meciuri câștigate, scoteau pistolul și începeau să tragă, petreceri. Aveau arme. S-a întâmplat și să se împuște între ei. Era unul Binic, care juca pe partea dreaptă, el venea cu o geantă plină de arme în vestiar și ne arăta acolo, ieșea afară și… Era ceva în Serbia, pe timpul acela, incredibil. Era foarte periculos”, a spus Miodrag Belodedici, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER