Din ce cauză Dinamo nu-și găsește un investitor important pentru a salva echipa: „Problemele țin de natura clubului” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo trece prin momente foarte cumplite, după ce echipa a retrogradat pentru prima dată în eșalonul secund al fotbalului românesc.

Răzvan Zăvăleanu și Vlad Iacob caută neîncetat un om potent financiar pentru a cumpăra clubul și de o salva pe Dinamo.

Invitat la ProSport Live, Marius Mitran a vorbit despre un posibil investitor ce ar putea să vină la turpa din „Ștefan cel Mare”

Din ce cauză Dinamo nu-și găsește un investitor important pentru a slava echipa: „Problemele țin de natura clubului” 

Mohammad Murad a fost decis să cumpere clubul, însă răspunsul celor „câinilor roșii” a ezitat să vină.

Marius Mitran conisderă că problemele nu sunt la posibilii oameni care vor să o cumpere pe Dinamo. Analistul ProSport spune că ceea ce se întâmplă acum la clubul bucureștean împiedică investitorii să vină.

„Nu e problema la oamenii de afaceri, pentru că eu cred că se găsesc și sunt oameni dispuși mai ales totuși în efervescența asta care e în fotbalul românesc în ultima vreme, care se vede în multe lucruri, ci în problemele strict care țin de natura lui Dinamo, de ceea ce e acum la Dinamo. Eu cred că cineva ar avea cinci milioane. Riscul este ca acele cinci milioane să nu acopere aproape nimic sau să nu rezolve…”, a spus Marius Mitran, la ProSport Live.

Murad a anunțat care sunt condițiile în care ar putea prelua clubul din „Ștefan cel Mare”

„În momentul de față, discutăm despre ce s-a întâmplat în trecut. Tot ce s-a întâmplat rău în trecut se află pe masa negocierilor. Sunt probleme majore, iar acum se face o renovare astfel încât să putem lămuri toate problemele și să putem reconstrui ceva pe 10-20 de ani.

Eu sunt implicat în această reconstrucție, avem comunicare permanentă cu administratorul special și cu cei din club, care lucrează acolo, nu este ușor deloc pentru că este vorba de a clarifica toate aspectele negative, astfel încât să nu mai fie blocaje în viitor. În ceea ce privește partea curentă, cheltuielile curente, nu sunt probleme.

În privința prezentului și a viitorului, ne-am înțeles cu câțiva oameni de afaceri printre care sunt și eu, dar pe partea de trecut lucrurile sunt puțin neclare. Mă doare că Dinamo se afla în această situație, sper să fiu eu persoană care ajuta să se însănătoșească Dinamo, dar nu vreau să investesc dacă sunt neclarități.

Nu este nimeni de vină pentru aceste neclarități, se pot lămuri aceste aspecte în timp, dar este perioada de concedii, sunt de primit multe răspunsuri, sper că într-o săptămână, doua să fie gata totul, să putem anunța această construcție în care cred, iar eu personal nu m-am băgat niciodată în Romania într-o afacere care să ducă la eșec.

Sunt de acord, aștept răspunsul, aș dori să se întâmple mai repede, dar nu pot acuza pe nimeni, pentru că sunt probleme vechi. Da, sunt interesat (n.r. – să investească la Dinamo), sunt și alți oameni de afaceri interesați”, a spus Mohammad Murad.

 

Publicat: 16 08. 2022, 22:47
Actualizat: 16 08. 2022, 23:29