Cristi Borcea a făcut o dezvăluire mai puțin cunoscută despre perioada în care era finanțator la Dinamo București.
Fostul acționar al formației din „Ștefan cel Mare” a dezvăluit că a vrut să-l transfere pe Ianis Hagi la Dinamo, însă „Regele” a refuzat oferta venită din partea lui Cristi Borcea.
Conform celor spuse de către Cristi Borcea în cadrul emisiunii ProSport LIVE, Ianis Hagi avea doar 14 ani în momentul în care a pus ochii pe el.
Afaceristul l-a contactat rapid pe Gică Hagi pentru a-i oferi 300.000 de euro pentru Ianis Hagi, însă „Regele” nici nu a vrut să audă de un transfer al fiului său, chiar dacă acesta avea doar 14 ani și încasa o sumă impresionantă pentru el.
„Eu am vrut să îl iau la Dinamo când avea 14 ani, am dat 300.000 de euro pe Ianis, dar Gică nu a vrut. Era cu Patrick în grupă, am fost sigur că va ajunge mare fotbalist. Eu aveam buget peste un milion și jumătate an de an la academie”, a spus Cristi Borcea pentru ProSport LIVE.
Cotat de site-urile de specialitate la 7 milioane de euro, Ianis Hagi a fost vândut de Gică Hagi în 2016 la Fiorentina pentru 2 milioane de euro, iar după un an și jumătate l-a adus înapoi la FC Viitorul cu 2,8 milioane de euro. „Decarul” echipei naționale a României nu a stat foarte mult la trupa din Constanța și a fost cumpîrat de Genk cu 4,7 milioane de euro în 2019.
În prezent, Ianis Hagi se află sub contract cu Rangers, echipă care a plătit 3,5 milioane de euro pentru transferul său de la KRC Genk.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER