Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre posibila sa revenire în fotbalul românesc.
Dinu Gheorghe are în palmares, din postura de conducător, un titlu cu Rapid, în anul 1999, o promovare cu FC Brașov în Liga 1, în anul 2008, și o calificare cu Rapid în sferturile de finală ale Cupei UEFA, în anul 2006.
Fost președinte și la Astra, Dinamo și ASA Târgu Mureș, Dinu Gheorghe este deja de mai bine de trei ani ieșit din fenomen și nici nu s-ar mai întoarce.
Dinu Gheorghe a explicat că și-ar dori să revină în fenomen, însă situația actuală a fotbalului românesc nu îi dă voie să facă acest pas. Acesta consideră că a mințit destul de mult timp jucători de-a lungul carierei sale de conducător și nu mai vrea să facă acest lucru. Desigur, Dinu Gheorghe se referă la faptul că un președinte face legătura dintre patron și jucători, iar dacă dă de un patron care nu își plătește angajații pe el va pica mare parte din responsabilitate.
„Aș vrea să revin în fotbal, dar în anumite condiții. Am mințit destul de-a lungul vieții. Parcă la vârsta mea îmi e greu să mai mint jucătorii”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER