Dinu Gheorghe consideră că FRF nu a avut o strategie bună și se teme și de un refuz al lui Adi Mutu, aflat pe lista antrenorilor care pot prelua echipa națională.
Reprezentativa României este în continuare fără selecționer, după ce Mirel Rădoi a ales să nu își prelungească angajamentul cu federația după campania de calificare la Cupa Mondială din 2022. FRF a fost refuzată până acum de Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni, astfel că a rămas cu foarte puține variante.
Favorit în acest moment pentru preluarea „tricolorilor” pare a fi Edi Iordănescu, însă invitatul ProSport Live, Dinu Gheorghe, se teme ca FRF să nu fie refuzată în continuare atât de el, cât și de Adrian Mutu.
Dinu Gheorghe atacă FRF pentru eșecurile din ultimele săptămâni, când a fost refuzată, pe rând, de Gică Hagi, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu și Ladislau Boloni. Invitatul ProSport Live este de părere ar putea pica și negocierile cu Edi Iordănescu, situație în care Adrian Mutu ar deveni favorit și se teme că și acesta ar putea refuza colaborarea cu forul condus de Răzvan Burleanu.
Dinu Gheorghe l-a criticat pe președintele Federației Române de Fotbal pentru că nu a ieșit public pentru a explica ratarea calificării la Cupa Mondială din 2022, care va avea loc în Qatar.
„Nu se poate ca președintele federației să nu apară deloc să nu explice ce s-a întâmplat, de ce nu ne-am calificat, nu-i taie nimeni capul. Boloni poate fi o pierdere, expertiza lui nu poate fi contestată de nimeni, deși în ultimul timp a luat piciorul de pe accelerație.
Pentru federație era o lovitură de imagine foarte bună, n-au știut… Acum, vine împotriva lor. Dacă Mutu spune «nu»?! Poți să știi?!”, a declarat Dinu Gheorghe în cadrul ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER