Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre Cristi Săpunaru, fundașul central în vârstă de 38 de ani al lui Rapid, suspendat după ce a sărit la bătaie în meciul cu FC U Craiova.
Rapid București și FC U Craiova s-au întâlnit luni seară, în cadrul etapei a opta din play-out-ul Ligii 1, iar oltenii au învins cu scorul de 3-2, după golurile marcate de către Compagno, în minutul 44, respectiv 48, și Baeten, în minutul 90+5. Pentru giuleșteni au marcat Diallo (autogol), în minutul 8, respectiv Albu, în minutul 90+2.
Partida nu a fost una lipsită de incidente. În minutul 90, Cristi Săpunaru și Lorenzo Paramatti au fost eliminați, după ce s-au luat la bătaie.
În urma acestui incident, atât Cristi Săpunaru și Lorenzo Paramatti au fost suspendați pentru următoarele două meciuri și vor avea de plătit câte o amendă în valoare de 3.000 de lei. Și cluburile Rapid București și FC U Craiova au primit amenzi ca urmare a atmosferei făcută de către suporteri, în tribune.
Dinu Gheorghe i-a transmis lui Cristi Săpunaru că ar trebui să se tempereze, pentru ca imaginea lui să nu aibă de suferit, pe final de carieră.
„Eu îl apreciez foarte mult ca jucător, știe și el asta, dar aceste ieșiri care apar la el din când în când, totul culminând cu acea poveste de la Porto, când el efectiv și-a încheiat cariera. Să îți închei cariera pentru un asemenea comportament mi se pare în neregulă. Sigur, e la vârsta la care nu știu dacă mai acceptă sfaturi de la cineva, dar e bine să regleze povestea asta, pentru că va rămâne în fotbal, cred eu, într-o funcție administrativă sau antrenor, ce vrea să fie, dar cu acest comportament nu va reuși să schimbe nimic.
Ce să mai faci în momentul ăla? Jocul se încheiase. Jucătorul Craiovei făcuse un gest poate nelalocul lui, cu Rareș Ilie, să îl provoace, arătându-i sigla clubului din Craiova. Săpunaru face referire că un jucător străin face asta în România. Păi, Cristi, tu străin fiind ai făcut ce ai făcut în Portugalia și ai primit șase luni de suspendare. Nu e în regulă. El trebuie să fie de echilibru, așa cum este liderul vestiarului, motorul echipei… Va fi o absență importantă. Primul joc de baraj se joacă fără el. Poate în jocul ăla se tranșează calificarea, pentru că nu știi ce se întâmplă. Ei nu au soluții foarte multe acolo. Chiar dacă Dandea a mai intrat, el nu e la nivelul lui Săpunaru. El trebuie să fie foarte atent, pentru că își pătează cariera aiurea”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER