Final de mandat pentru Mihai Iosif? Mesaj pentru conducerea Rapidului: „Echipa are nevoie de un șef!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația lui Mihai Iosif, antrenorul Rapidului, care nu mai poate sta pe banca tehnică, pentru că nu deține Licența Pro.
Rapid nu a reușit să câștige în ultimele trei meciuri, partide în care jucătorilor le-a lipsit și impulsul oferit de către antrenorul Mihai Iosif de pe banca tehnică. Acesta a fost nevoit să stea în tribună.
Dinu Gheorghe le transmite lui Daniel Niculae, președintele Rapidului, și lui Victor Angelescu, finanțatorul clubului, că ar trebui să găsească urgent o soluție.
Dinu Gheorghe, despre Mihai Iosif și postul de antrenor la Rapid
Dinu Gheorghe ia în calcul inclusiv aducerea unui antrenor principal alături de care să lucreze Mihai Iosif.
„Aici e o problemă, ei trebuie să găsească o soluție. Iosif, dacă stă pe bancă, nu scoate un cuvânt sau dă din mâini prin spatele băncii de rezervă, nu ajută echipa cu nimic. Ei trebuie să găsească o soluție aici. Îmi pare rău pentru Iosif, nu are Licență Pro, dar ei trebuie să găsească un antrenor. Împreună cu Iosif să se găsească o formulă și să se accepte unul pe altul.
Trebuie să aducă un antrenor care să accepte să fie egalul lui Iosif, să le dai același salariu. Să spui 5.000 Iosif, 5.000 cel care vine. Nu cred că Șumudică vine la Rapid, el dorește altceva. Rapidul e o echipă care se caută, care crește. În vara viitoare va trebui iar restructurată. Jucătorii aduși își fac treaba pentru moment, dar nu sunt de nivelul pretențiilor oamenilor care iubesc Rapidul.
Nico și Angelescu trebuie să găsească o soluție. Echipa are nevoie de un șef în toate momentele. Dacă el e absent de pe marginea terenului, nu e șeful acasă. Nu poate intra în vestiar”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.