Dinu Gheorghe, fost președinte la Rapid, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre conflictul dintre Daniel Pancu, fost atacant emblematic al giuleștenilor, și Marco Dulca, mijlocașul în vârstă de 22 de ani al Chindiei Târgoviște.
Chindia Târgoviște și Rapid București s-au întâlnit vineri seară, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, în cadrul etapei cu numărul 16 din Liga 1 și au remizat, scor 2-2, după ce dâmbovițenii au rămas în nouă oameni.
La finalul acestei partide, Marco Dulca s-a prezentat nervos la interviurile de după meci și l-a „înțepat” și pe Daniel Pancu, care a pus prestația slabă a giuleștenilor și pe seama frigului. Tânărul fotbalist s-a atacat și s-a simțit nedreptățit pentru că lumea nu vorbește și despre Chindia și evoluțiile bune ale echipei lui Emil Săndoi.
Daniel Pancu i-a transmis ulterior tânărului fotbalist că ar trebui să își prezinte scuzele. Dinu Gheorghe este de părere că Marco Dulca a avut o reacție exagerată.
„Am văzut o declarație acum că Rapidului îi lipsește căldura, că dacă a venit frigul nu se mai poate juca la un nivel înalt, Pancone a spus-o (n.r. râde). E prietenul meu, dar trebuie… (n.r. L-a certat pe Marco Dulca) Pe mine nu poate să mă certe, pentru că sunt mai în vârstă decât el. Sigur, și Marco a greșit, pentru că el e jucător, el nu avea calitatea să iasă să comenteze ce a spus Pancu. Mi se părea normal să iasă Marcel Ghergu, președintele clubului, putea să iasă Emil Săndoi, nu trebuia să iasă Marco. Și-a luat puțin de viteză. N-are calitate el să răspundă unui contestatar, mai cu seamă că Pancu a criticat jocul Rapidului și a spus că jucătorii sunt mai în vârstă, că a venit frigul, că se adaptează mai greu, sunt terenuri mai grele. Despre asta vorbea Pancu. Nu era obligat Pancu să laude jocul Chindiei”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER