Dinu Gheorghe le bate obrazul celor de la CFR Cluj, după ce au făcut haos în vestiarul de la Arad: „Și Dan Petrescu trebuie să intervină! E urât ce au făcut!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
This browser does not support the video element.
Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre haosul lăsat de către jucătorii de la CFR Cluj în urma lor, după meciul de la Arad.
UTA Arad și CFR Cluj s-au întâlnit duminică seară, în cadrul etapei a zecea din Liga 1, iar echipa lui Dan Petrescu a învins la limită, scor 1-0, după golul marcat de către Alex Chipciu, în minutul 27.
După această partidă, arădenii au publicat pe rețelele sociale imagini din vestiarul oaspeților.
Dinu Gheorghe le bate obrazul celor de la CFR Cluj, după ce au făcut haos în vestiarul de la Arad
Jucătorii de la CFR Cluj au lăsat în urma lor cutii de pizza goale, sticle de apă și alte gunoaie.
„Fiind o echipă din Ardeal, mă gândesc dacă lăsa o echipă din București așa ceva la Cluj, știi care era prima frază? Au venit miticii și s-au comportat așa. E urât ce au făcut. Noi nu lăsam niciodată așa ceva. Sunt saci de plastic, poți aduna, le lași într-un colț. Toată lumea trebuia să facă așa. Lași așa cutiile de pizza… Să sperăm că e pizza din aia la care face UTA reclamă (n.r. râde). E urât! Asta lasă o imagine… După foarte jocul urât practicat de ei, adică un joc prost a făcut CFR, nu că a făcut UTA un joc foarte bun…
Și Dan (n.r. Petrescu) trebuie să intervină. Sunt multe de rezolvat la o echipă. Nu președintele trebuie să vină să spună că trebuie să adune gunoiul. De obicei, nu se pleacă până nu verifici tot. Uiți vreun jucător pe la stadion”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.