Dinu Gheorghe nu înțelege de ce Mihai Iosif n-are oferte. „De ce nu apelezi la astfel de oameni? Vrea doar să lucreze!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE
This browser does not support the video element.
Dinu Gheorghe, fostul președinte din Liga 1 – SuperLiga, nu înțelege de ce Mihai Iosif nu are oferte după plecarea de la Rapid.
Mihai Iosif a fost îndepărtat de pe banca tehnică a Rapidului în martie 2022, după ce a reușit să promoveze în Liga 1 – SuperLiga cu formația din Giulești.
După ce a stat pe banca tehnică a giuleștenilor în perioada martie 2021 – martie 2022, Mihai Iosif a fost înlăturat de către oficialii Rapidului și înlocuit cu Adi Mutu.
Dinu Gheorghe nu înțelege de ce Mihai Iosif n-are oferte
Deși a reușit să promoveze în Liga 1 – SuperLiga cu Rapid, Mihai Iosif (47 de ani) nu are nicio ofertă și e liber de contract, lucru care îl surprinde pe Dinu Gheorghe.
„Cel puțin doi antrenori au făcut perfomanță maximă la Liga 2, Rapid nu avea lot și a promovat. Nu înțeleg… de ce nu apelezi la asemenea oameni? Sunt oameni care vin cu pretenții salariale, eu nu înțeleg cum gândesc oamenii ăștia de la Liga 2. Eu sunt sigur că Miță Iosif vrea doar să lucreze.
În afară de Angelescu, care era primul om la Rapid, al doilea de lăudat este el. Daniel Niculae este sub Iosif ca performanță la clubul ăsta nou”, a spus Dinu Gheorghe pentru ProSport LIVE.
Mihai Iosif are 16 victorii pe banca Rapidului în 43 de meciuri
În vârstă de 47 de ani, Mihai Iosif a fost antrenor principal al Rapid din martie 2021 – martie 2022, perioadă în care formația din Giulești a bifat 16 victorii, 14 remize și 13 înfrângeri și a avut un golaveraj de 60 de goluri date și 50 primite.
Ultimul meci al lui Mihai Iosif pe banca tehnică a Rapidului a avut loc pe 1 martie 2022, pe stadionul „Ion Oblemenco”, acolo unde formația din Giulești a fost învinsă de FC U Craiova 1948 cu 3-2.