Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit despre situația de la Dinamo.
În această pauză competițională de iarnă, Dinamo se află pe penultimul loc în clasamentul Ligii 1, cu doar 12 puncte, după cele 21 de etape disputate până acum, fiind urmată doar de Academica Clinceni, cu 11 puncte.
Nu doar situația sportivă de la Dinamo este alarmantă, ci și cea financiară, iar Dinu Gheorghe avertizează în acest sens.
Este bine cunoscut faptul că suporterii sunt principalul sprijin al echipei Dinamo, iar Dinu Gheorghe avertizează cu privire la o posibilă retragere a acestora din acționariatul clubului din „Ștefan cel Mare”.
„Dinamo are nevoie de bani! Financiar, dacă DDB se supără vreo două-trei săptămâni, lucrurile devin grave, din ce informații am eu. Nu știu cât pot susține și oamenii ăștia doi (n.n. Iuhasz și Nițu). Trebuie să se întoarcă și ceva… banii sunt irecuperabili. E și mai grav dacă nu sunt probleme financiare, iar Mureșan să intervină pe plan sportiv, să convingă jucătorii să vină la Dinamo”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Pe numele lui Deian Sorescu ar exista o ofertă din partea polonezilor de la Legia Varșovia care ar fi dispuși să ofere suma de 700 de mii de euro în schimbul fotbalistului român.
„Pentru Dinamo, ar fi foarte bine. Este o sumă bună pentru Sorescu. Poate ar fi putut să ia chiar un milion sau mai mult, dacă era transferat după meciul cu Anglia. N-a fost făcută mișcarea, iar acum este o sumă foarte bună, pentru că Sorescu a avut un sezon modest, după primele două-trei etape”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER