De ce nu se impune Mihai Iosif la Rapid: „Echipa are nevoie de un șef, de cineva cu personalitate! Jucătorii știu foarte clar” | EXCLUSIV ProSport Live

Nicolae Carnat si Mihai Iosif in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FC Voluntari, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, vineri 24 septembrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Fostul președinte Dinu Gheorghe consideră că lângă Mihai Iosif ar trebui adus la Rapid un antrenor cu Licența Pro, care să se impună în fața jucătorilor.

Scaunul lui Mihai Iosif la Rapid se clatină după ce giuleștenii au mers slab în ultimele runde, în ciuda startului exploziv de sezon, când au reușit să nu primească gol în primele cinci meciuri. Fostul președinte rapidist Dinu Gheorghe consideră că antrenorul Mihai Iosif nu se poate impune atât de mult în fața jucătorilor deoarece nu are Licența Pro și aceștia știu că el poate fi îndepărtat în orice moment.

Invitatul ProSport Live este de părere că în vestiarul giuleștenilor este nevoie de o mână de fier, dar spune că antrenorul Leo Grozavu ar fi deja prea mult.

Dinu Gheorghe cere un antrenor care se poate impune la Rapid

Fostul conducător de club Dinu Gheorghe spune că oficialii lui Rapid au procedat corect când l-au păstrat pe Mihai Iosif, dar este convins că în vestiar este nevoie de o figură autoritară. Actualul tehnician al giuleștenilor nu se poate impune așa cum ar trebui în fața fotbaliștilor deoarece nu are Licența Pro, astfel că invitatul ProSport Live vede ca soluție un cuplu de antrenori principali.

„Decizia lor de a-l păstra mi s-a părut corectă. Dar, revin, el trebuie ajutat cumva și readus lângă un antrenor care are licență Pro pentru că această echipă are nevoie de un șef, de cineva cu personalitate, despre care jucătorii să știe că «ăsta e antrenorul și ăsta se impune».

Jucătorii știu foarte clar că el, neavând Licența Pro, oricând se poate întâmpla să nu mai fie. Pentru jucători, ăsta e un alibi. Eu rămân la părerea că trebuia să facă un cuplu de antrenori principali”, a declarat Dinu Gheorghe în cadrul ProSport Live.

Fostul șef al giuleștenilor a menționat că stilul lui Leo Grozavu este prea agresiv pentru ceea ce se întâmplă la Rapid. Acesta a precizat că îl apreciază foarte mult pe fostul antrenor al lui Sepsi, despre care spune că ar putea obține performanțe mult mai mari dacă ar fi instalat la un club cu pretenții. „Leo Grozavu e puțin prea agresiv pentru Rapid. Foarte bun antrenor, mie îmi place. La o echipă grea poate să facă mai multă performanță decât a făcut la Sepsi”, a conshis Dinu Gheorghe.

Publicat: 06 10. 2021, 22:18
Actualizat: 06 10. 2021, 22:20