Dinu Gheorghe știe cum poate schimba Mircea Rednic fața echipei Dinamo: „Ăsta este alibiul lui!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Dinu Gheorghe, fost președinte de club în Liga 1, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, și despre situația de la Dinamo.

După 15 etape disputate până acum în Liga 1, Dinamo ocupă penultimul loc în clasament, cu doar opt puncte, având un avans de doar patrun puncte față de codașa Academica Clinceni, și fiind la cinci puncte în spatele echipei CS Mioveni, ocupanda locului 14.

Dinu Gheorghe este de părere că Mircea Rednic o poate scoate pe Dinamo din zona roșie a clasamentului, însă doar după pauza competițională din iarnă.

Dinu Gheorghe știe cum poate schimba Mircea Rednic fața echipei Dinamo

Dinu Gheorghe a explicat că jucătorii transferați în ultima perioadă la Dinamo nu sunt în formă, dar Mircea Rednic îi va aduce pe linia de plutire după un cantonament intens în iarnă.

„Se încearcă până în iarnă să se scoată cât mai mult. Că deocamdată, e greu să se formeze un 11 care să emită pretenții. Dinamo, de acum înainte, va câștiga pe valoarea unui jucător sau, eu știu, pe ceva execuții. Nici în jocul cu Rapid, pe care trebuia să îl câștige, nu au reușit să stăpânească până la final acel 1-0, care poate era meritat la cum s-a jucat. Dar, până în iarnă, trebuie să mai adune puncte, câte or putea, trei, patru, două, șapte, nu știu, să adune puncte că asta e important. Cum s-o putea, nu știu, pe două linii, pe trei linii, trăgând de timp, cu șansă, cu vreo greșeală de arbitraj, dar să câștige puncte că asta e cel mai important. Dacă rămân la distanță mare de locul ăla 13-14 care merge la baraj, atunci o să fie greu în primăvară să se ridice.

Ăsta este și alibiul lui Rednic (n.r. pregătirea de iarnă), în momentul de față. El așteaptă asta. În iarnă, se pot schimba lucrurile. Jucătorii aduși acum de Rednic încă nu sunt pregătiți, asta e clar. Vor face pregătirea de iarnă împreună, sunt convins că vor face eforturi financiare să aibă condiții bune. Echipa se va omogeniza cât de cât, pentru că va avea timp să facă niște jocuri amicale și lucrurile se vor schimba”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.

Publicat: 17 11. 2021, 20:44
Actualizat: 17 11. 2021, 23:12