Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria clubului de peste 74 de ani în divizia secundă, după ce a pierdut barajul cu Universitatea Cluj, scor 1-3 la general.
La începutul acestei săptămâni, „câinii” s-au reunit la Săftica pentru a se pregăti pentru începutul ligii secunde.
Potrivit surselor ProSport, antrenorul interimar Gică Mihali s-a plâns că la baza de antrenament a lui Dinamo nu există nici măcar un cântar pentru a putea afla greutatea jucătorilor săi, iar Dinu Gheorghe, fost conducător al clubului, nu a ezitat și l-a atacat pe Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al clubului.
Invitat la ProSport Live, fostul președinte al echipei din „Ștefan cel Mare” i-a cerut lui Răzvan Zăvăleanu să rezolve problemele financiare de la Dinamo.
Altfel, Dinu Gheorghe a comentat și despre faptul că șefii roș-albilor nu-l lasă pe Steliano Filip să plece gratis.
„În primul rând, nu știu dacă este corect juridic. Era o relație între Dinamo și clubul care îl cumpăra pe Filip. Este un lucru ilegal, dar mă rog, domnul Zăvăleanu e avocat. A făcut acum un board din vechii oameni ai lui Dinamo.
L-au pus pe săracu Gică Mihali și nu a avut cântar. Domnul Zăvăleanu, vă rog, cumpărați un cântar din cei șase la sută care vin din transferurile de jucători, donați un cântar, vă rog eu.
Cineva se agață foarte tare ca Dinamo să nu intre în faliment…Poate suporterii se gândesc să nu dispară clubul. Dacă se desființează va fi un război foarte mare…vor apărea fel de fel de societății cu numele Dinamo” a spus Dinu Gheorghe la ProSport Live.
Am văzut jucători care au jucat la Dinamo trei meciuri, șase dușuri și vin acum și dau vina pe antrenor că au retrogradat. Nu e de vină Uhrin că nu ați fost voi în stare să marcați două goluri. E păcat, Dinamo se clatină din toate punctele de vedere în acest moment – Dinu Gheorghe
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER